O tânără a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din București

O tânără a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din București

O femeie de 31 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din București.

O femeie în vârstă de 31 de ani a murit, joi, după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă aceasta nu a mai putut fi salvată. „Joi, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 24 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie se afla pe pervazul unei terase, la o adresă din Sectorul 5.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiști din cadrul subunității, echipaje ale ISU-BIF, precum și un echipaj de prim-ajutor. În urma primelor verificări, s-a constatat că femeia manifesta un comportament agitat și necooperant. Totodată, pentru gestionarea situației au fost solicitați și negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Femeia s-ar fi precipitat de la etajul 10 al imobilului, căzând pe terasa situată la etajul 1.”, a transmis Poliția Capitalei. 

Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți apela gratuit numărul 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected]. Pentru urgențe imediate, apelați serviciul unic de urgență 112.

Citește și: Incident șocant în Satu Mare! Un bărbat de 57 de ani a agresat sexual o fetiță de 6 ani. A fost arestat ulterior


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri