O tânără a născut la 10 zile după ce a murit

O tânără în vârstă de 33 de ani a uimit lumea medicală după ce a născut, deși era moartă de 10 zile

Author: G.S. sâmbătă 29 decembrie 2018 , 10:02

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Întâmplare cu adevărat bizară în Africa de Sud.

Nomveliso Nomasonto Modyi, o tânără în vârstă de 33 de ani, a murit fulgerător în timp ce era însărcinată în luna a noua.

Tânăra, care mai avea cinci copii, a născut în mod surprinzător, deși era moartă de 10 zile. Angajații de la pompe funebre au fost cei care au făcut descoperirea șocantă.

O tânără a născut la 10 zile după ce a murit 

Șocat de cele întâmplate, patronul firmei de pompe funebre susține că angajații săi au rămas traumatizați.

"Când am vrut să luăm trupul și să-l băgăm în sicriu, am găsit bebelușul mort între picioarele ei. Ne-am speriat atât de tare încât nici nu am mai stat să vedem dacă era băiețel sau fetiță. Lucrez în domeniu de peste 20 de ani, dar nu am mai văzut așa ceva! Chiar și după naștere, burta ei a rămas umflată.", a declarat bărbatul.

În urma descoperirii, bebelușul a fost îngropat alături de mama sa, în același sicriu.

O tânără a născut la 10 zile după ce a murit 

Mama tinerei, Madzala Mdoyi, 76 de ani, a recunoscut că fiica sa a murit brusc, după ce a simțit că rămâne fără aer.

"Am peste 70 de ani, dar nu am mai auzit de așa ceva. De ce i s-a întâmplat asta fetei mele? Fac apel la toți oamenii educați, care știu mai bine, să ne ofere un răspuns. Am fost îndurerată când a murit, acum durerea e de două ori mai mare! Doamne, fă lumină!", a declarat mama tinerei.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Bilanț coronavirus 17 octombrie 2021: Numărul cazurilor noi, în continua crestere! Ce... Bilanț coronavirus 17 octombrie 2021: Numărul cazurilor noi, în continua crestere! Ce se intampla in sectiile ATI din tara!
spotmedia.ro
Un director de la Nike a mărturisit că a împușcat și ucis un adolescent Un director de la Nike a mărturisit că a împușcat și ucis un adolescent
spotmedia.ro
Răspunsul la o criză de când lumea? Oamenii de știință au găsit o metodă de a purifica... Răspunsul la o criză de când lumea? Oamenii de știință au găsit o metodă de a purifica un litru de apă de râu doar într-o oră
b1.ro
Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
infoactual.ro
Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde
evz.ro
Alertă! Liviu Dragnea anulează căsătoria cu Irina Tănase. Ea a vorbit prima: E urât Alertă! Liviu Dragnea anulează căsătoria cu Irina Tănase. Ea a vorbit prima: E urât
doctorulzilei.ro
De ce nu slăbești, deși faci constant exerciții fizice? De ce nu slăbești, deși faci constant exerciții fizice?
romaniatv.net
ULTIMA ORĂ. Avem numele noului premier, nu e Cîţu, nici Cioloş, Surpriză mare ULTIMA ORĂ. Avem numele noului premier, nu e Cîţu, nici Cioloş, Surpriză mare
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si