Componentele esenţiale din fiecare baie, care nu trebuie să fie alese la întâmplare sunt obiectele sanitare. Chiar dacă pe lista necesarului din baie există o mulţime de obiecte, de fapt, câteva dintre instalaţiile sanitare sunt cu adevărat importante. Iată care sunt acestea:
Top 3 instalaţii sanitare pentru baie
În momentul în care amenajezi o baie, şi mai ales de la zero, ştii că trebuie să cumperi componentele esenţiale pentru a-ţi asigura un confort sporit. Nu vorbim aici despre accesorii ori piese de mobilier sofisticate, ci despre cele mai importante obiecte sanitare, care îţi îmbunătăţesc simţitor stilul de viaţă. Chiuveta sau vasul de toaletă sunt doar câteva dintre piesele esenţiale de care ai nevoie în baie, înainte de orice alt mobilier sau elemente de decor.
Chiuvetă. Este obiectul esenţial din baie, iar alegerea modelului potrivit trebuie să ţină cont în primul rând de funcţionalitate. Modelele pe care le găseşti pe piaţă sunt variate, la fel şi materialele din care sunt confecţionate. Vei găsi chiuvete din cupru, sticlă, granit, ceramică, marmură, oţel inoxidabil, fiecare material în parte adaptându-se unui stil de amenajare.
Cada de baie. Un element important care se alege în funcţie de mai mulţi factori. În primul rând materialul este important, alegerea fiind făcută şi în funcţie de rezistenţă, mărime, aspect şi cost.
Modelul potrivit trebuie să îndeplinească cerinţele spaţiului disponibil, cada pe colţ fiind un model des cerut pentru a eficientiza cât mai bine orice loc din baie. În cazul în care baia nu este de mari dimensiuni, atunci se poate opta şi pentru o cabină de duş. Cel mai important este să ai în vedere şi bateriile pentru obiectele sanitare. Verifică ce baterii de cadă duş ai nevoie pentru a te bucura de un design unic, dar şi pentru a eficientiza cât mai bine consumul de apă şi facturile la energie. Printre materialele recomandate pentru cadă amintim cada din oţel, un material rezistent şi nu foarte costisitor din punct de vedere financiar, cadă din acril, cadă din fontă sau cadă din polimeri, un material care imită foarte bine modelele din marmură sau granit.Vasul de toaletă. Este unul dintre cele mai utilizate obiecte sanitare, iar când vine vorba despre modelul potrivit trebuie să ai în vedere atât calitatea vasului, cât şi durabilitatea pieselor precum butonul de tras apa, sistemul de plutire, clapa de supapă, etc.