Cornel Dinicu a vărsat lacrimi amare, după ce a dat peste un obiect personal al fiului mort în tragedia de la Ferma Dacilor. Victor avea doar 11 ani și un viitor strălucit în față.
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor s-a întors din nou ”acasă”, la afacerea pentru care a lucrat ani la rând. Acolo, el a fost însoțit de anchetatori, cărora a trebuit să le arate pas cu pas ce a făcut în noaptea tragediei, care a avut loc pe data de 26 decembrie 2023.
Cornel Dinicu, distrus de durere printre ruinele afacerii sale
Atunci, el ar fi observat flăcările puternice și ar fi luat un furtun cu care să stingă vâlvătaia.
Marți, după ce a mai oferit explicații în toată această anchetă, Cornel Dinicu a primit o nouă lovitură, de data aceasta una emoțională.
Citește și: Cine sunt adolescenţii arși de vii, după ce maşina lor a luat foc, în Galați. Dragoș și Ilie erau verișori
Încă de la început acesta a spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a afla cine a pus focul la Ferma Dacilor și a provocat atât de multă suferință în familia lui, dar și a altor persoane care se aflau de Crăciun la pensiunea lui.
”Nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc. La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine(...) Trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații!”, a scris patronul pe pagina de Facebook.
În incendiul puternic au murit și bodyguardul Lucian Ene, zis și ”Pif”, dar și doi dintre copiii acestuia.
Până în acest moment, anchetatorii au stabilit că un televizor suprasolicitat ar fi cauza tragediei de la Ferma Dacilor.