Octavian, pilotul care a pierit în timp ce încerca să salveze un câine, condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Colegii bărbatului, gest emoționant

Familia lui Octavian Palferenț, pilotul de F-16 care a pierit în timp ce încerca să salveze un câine, l-a condus pe tânăr pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 14 martie.

Familia, rudele, prietenii și colegii lui Octavian și-au luat adio de la tânărul care a plecat mult prea devreme din această lume, la vârsta de doar 30 de ani.

Ceremonia a avut loc la Biserica Nouă „Sfântul Dumitru” din localitatea natală a tânărului, satul Goioasa, comuna Agăș din Bacău. Pentru a-i aduce un ultim omagiu, colegii lui Ocravian au făcut un gest emoționant în timpul ceremoniei de înmormântare.

Citește și: Soția lui Octavian, pilotul de F-16 care a murit salvând un câine, mesaj cutremurător:„Ai lăsat un gol imens, sufletul meu blând”

Colegii pilotului au înălțat avioane F-16 pe cer și au executat celebrul „Missing Man Formation”, o manevră simbolică prin care colegii decedați sunt onorați.

Moartea lui Octavian i-a devastat familia.

Tânărul și soția sa s-au căsătorit cu doar un an în urmă, pe 1 mai. Anunțul că bărbatul a decedat i-a îndoliat pe cei care l-au cunoscut, iar reprezentanții locației unde aceștia au făcut nunta au transmis un mesaj emoționant.

„Anul trecut, pe 1 Mai, deschideam sezonul cu doi miri care ne-au rămas în suflet. Au fost primii miri pe care i-am trimis în luna de miere, iar bucuria lor a dat startul unui nou sezon plin de speranță.

Octavian era pilot de vânătoare pe F-16, un om obișnuit să atingă cerul, dar cu o inimă profund ancorată în bunătate. Aseară am aflat, cu mare tristețe, că s-a stins din viață încercând să salveze un câine de la înec într-un bazin din unitatea militară. Un gest care spune totul despre curajul și sufletul lui. Ne-au fost miri tare dragi și ne-au îndrăgit la rândul lor. Îi vom păstra mereu în amintire așa cum au fost în ziua nunții: plini de viață, de speranță și de iubire.
Astăzi, gândurile și rugăciunile noastre merg către soția lui Palferenț Daniela și către familie. Poate că Dumnezeu avea nevoie de un pilot bun și în cer… Dumnezeu să-l așeze de-a Dreapta Lui!”
, a fost mesajul transmis de reprezentanții locației unde Octavian și soția lui s-au căsătorit.

Citește și: VIDEO El este Octavian, pilotul de F-16 care a murit în incinta bazei militare, încercând să salveze un câine de la înec. Avea doar 30 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri