Orașul din România în care primarul stinge luminile pe timp de noapte pentru a face economie: ,,Situația este gravă"
Edilul unei localități din județul Botoșani a luat măsuri disperate în dorința de a economisi banii primăriei. Acesta a decis să oprească iluminatul public pe timpul nopții, din cauza facturilor imense pentru care nu are bani suficienți.
Primăria oraşului Flămânzi din judeţul Botoşani a decis oprirea iluminatului stradal între orele 23:00 şi 4:00 după ce facturile la curent au crescut de patru ori.
Conform edilului Dan Oloeriu, în luna decembrie a anului 2021, administraţia publică a primit o factură pentru energie electrică în valoare de 59.000 de lei, în condiţiile în care în luna ianuarie a anului 2020 cheltuielile pentru electricitate se ridicau la valoare atotală de 14.000 de lei.
Citeste si: Gălățeancă prinsă când fura din locuințele clienților ei din piață
Primarul este în căutare de soluții
,,Situaţia este gravă, pentru că această creştere este teribil de mare. În ritmul acesta nu avem nicio şansă să mai facem şi altceva, adică să mai facem şi investiţii", a precizat Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi, conform Agerpres.
Primarul a mai adăugat că, pe lângă facturile uriașe la energia electrică pentru iluminatul public, instituția publică trebuie să acopere şi costurile cu energia pentru toate unităţile publice din subordinea sa.
Primarul din Flămânzi menționează că va încerca să găsească soluţii alternative pentru producerea de energie electrică, pentru a evita facturile mari. Acesta ia în calcul construirea unui parc de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de circa zece hectare.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.