Orban, după discuţii privind salariul minim: Patronatele susţin în cea mai mare parte propunerea noastră

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, după discuţii privind salariul minim, că patronatele susţin în cea mai mare parte propunerea Guvernului. "În ceea ce priveşte sindicatele au venit cu nişte propuneri pe care le analizăm, dar ele vor sta mai degrabă la baza discuţiilor ulterioare pe care le vom avea în cursul anului viitor pentru a defini mecanismul legal prin care se va stabili creşterea salariului minim", a spus el.

M.A., marți 03 decembrie 2019 , 14:12

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Declarația lui Orban

Întrebat dacă s-a ajuns la o concluzie privind salariul minim după discuţia de marţi cu patronatele şi sindicatele, Orban a spus: "Sigur că patronatele susţin în cea mai mare parte propunerea noastră, în ceea ce priveşte sindicatele au venit cu nişte propuneri care le analizăm, dar ele vor sta mai degrabă la baza discuţiilor ulterioare pe care le vom avea în cursul anului viitor pentru a defini mecanismul legal prin care se va stabili creşterea salariului minim".

"Am reţinut dorinţa unora de a ne baza pe prognoze pe anul care urmează. Sigur că de multe ori prognozele, vă dau numai un exemplu: bugetul pe 2019 a fost construit pe o prognoză de creştere economică de 5,5 la sută şi în realitate creşterea economică pe 2019 probabil va fi în jur de 4 la sută", a afirmat Orban.

Care va fi soarta bugetului pentru anul următor

Întrebat dacă bugetul pe anul viitor ar putea fi adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament, premierul a spus că nu s-a discutat acest lucru, ci doar faptul că este extrem de important ca bugetul să fie aprobat până la sfârşitul anului.

Citeste si: Prima Casă 2020. Ce se întâmplă cu programul Prima Casă

Citeste si: Lovitură devastatoare dată de Guvernul Orban: ”Taie ajutoarele”

Citeste si: CTP: Liviu Dragnea e un ayatollah al tupeului. Nu va renunța niciodată la lupta pentru putere

"Povestea asta cu amânarea până în martie a adoptării bugetului numai pentru a nu declanşa noi cheltuieli de investiţii... Toate autorităţile locale, toate firmele, toţi cetăţenii trebuie să cunoască prevederile legii bugetului de stat şi ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat până la sfârşitul anului astfel încăt să îşi adapteze acţiunea (...)", a declarat premierul.

El a spus că vor avea loc discuţii şi cu formaţiunile care nu au sprijinit învestirea Guvernului pentru a putea adopta bugetul până la sfârşitul anului.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si