Premierul Ludovic Orban a declarat miecuri seară că Marcel Ciolacu și social democrații „bat câmpii”, când afirmă că programul pentru relansarea economiei ar fi fost copiat din programul de guvernare al PSD.
„ Bat câmpii. Habar nu aveau. Nici măcar nu le-au trecut prin cap măsuri economice. IMM Invest. De ce nu au aplicat în trei ani de guvernare IMM Invest, schema de garantare de împrumuturi pentru IMM? Deja sunt peste 10.000 de IMM-uri care au beneficiat şi plafonul depăşeşte 10 miliarde. Vom creşte plafonul probabil la 20 de miliarde şi probabil şi mai mult. Am regândit schema de ajutor de stat pentru investiţiile green field, care nici nu le-a trecut prin cap sau schema de garantare a ajutorului comercial ”,
Liderul PNL a mai spus că deputatul USR Claudiu Năsui „habar n-are” când spune că Fondul de Investiţii conceput de Guvern în programul de relansare economic seamănă cu cel gândit de Darius Vâlcov.
„ S-a referit un coleg la Fondul de Investiţii, asemuindu-l cu Fondul lui Vâlcov. Ăla nu a citit.
„Îi sfătuiesc să citească şi apoi să vorbească”
Acesta l-a sfătuit pe parlamentarul USR mai întâi să citească şi apoi să facă afirmaţii publice.
„ Noi nu avem nicio legătură, prin acest Fond de Investiţii pe care îl realizăm cu mecanismul pe care l-a gândit Vâlcov. Fondul de Investiţii se realizează cu un capital iniţial al statului. Fondul de Investiţii nu intră decât în private equity. Ce înseamnă? Deci Fondul de Investiţii urmăreşte companiile.
Citeste si: Guvernul prezintă Planul Național de investiții și Relansare Economică- LIVE
Dacă o companie vrea să facă o investiţie şi managementul Fondului de Investiţii consideră că valoarea acţiunilor companiei respective va creşte, cumpără un pachet de acţiuni, 30% de acţiuni din valoarea companiei respective şi le vinde după realizarea investiţiei, creşterea valorii acţiunilor.
Reacţia premierului vine în contextul în care liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că evenimentul de miercuri al PNL privind noul program de relansare economică este marcat de discursuri „triste şi goale.
De asemenea, Claudiu Năsui, preşedintele USR Bucureşti, a spus că planul de relansare anunţat de Guvern este „o salată plină cu scheme de subvenţii din banii contribuabililor, combinată cu veşnica ciorbă reîncălzită a investiţiilor în prag de alegeri”.
Deputatul USR mai susţine că „se reia chiar şi ideea eşuată a domnilor Dragnea şi Vâlcov a unui fond suveran de investiţii”.