A murit pacientul cu arsuri care a fost trimis în Belgia. Controale la spitalele din Iași, Constanța și din București

Pacientul care a suferit arsuri grave și a fost transferat la un spital din Belgia a murit. Ministrul Sănătății trimite acum Corpul de control la toate spitalele în care a fost tratat pacientul pentru a analiza rapoartele îngrijirii bărbatului.

Victima care a suferit arsuri grave în urma electrocutării, într-un accident de muncă, şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Ministrul Vlad Voiculescu trimite Corpul de control la cele trei spitale unde acesta a fost internat în România- SCJU Constanţa, SCJU Iaşi şi Spitalul Floreasca din Capitală- pentru un raport privind îngrijirile medicale acordate acestui pacient.

Citeste si: Tragedie în România! Au fost găsite moarte în apartament

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre decesul bărbatului în vârstă de 51 de ani care, în data de 20 ianuarie 2021, a suferit o arsură prin electrocuţie pe aproximativ 64% din suprafaţă corporală şi politraumatism prin cădere de la înălţime, potrivit diagnosticului iniţial, şi care a fost transferat, în data de 29 ianuarie 2021, la Centre des Grands Brûlés- Institut Médical de Traumatologie et de Réadaptation (IMTR) din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval,

Belgia"
, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Citeste si: Moarte șocantă la Dolj. Doi tineri au fost găsiți morți în baia locuinței



Pacientul a avut un accident de muncă

Pacientul a fost transportat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar, apoi, în 21 ianuarie, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon” din Iaşi.

În 28 ianuarie, misiunea de zbor pentru transferul în Belgia a fost anulată din motive tehnice, conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. A doua zi a fost transferat, cu un zbor umanitar operat de Ministerul Apărării Naţionale, la Centre des Grands Brûlés- IMTR din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia.

Citeste si: Grav accident de circulație la Iași! Doi tineri au murit spulberați de tren. Zeci de pompieri au intervenit

„Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea Corpului de control al ministrului la cele trei unităţi medicale din România unde a fost internat pacientul pentru realizarea unui raport de control privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate pacientului",

a arătat MS.

Citeste si: Un bărbat de 75 de ani din Israel a făcut infarct după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri