Pakistan: Cel puţin 97 de persoane au murit după prăbuşirea unui avion de linie la Karachi

Cel puţin 97 de persoane şi-au pierdut viaţa, după prăbuşirea unui avion aparţinând companiei Pakistan International Airlines (PIA) la Karachi (Pakistan), au anunţat autorităţile locale, care au subliniat că există şi doi supravieţuitori.

R.B., sâmbătă 23 mai 2020 , 09:42

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Aeronava s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din Karachi, la bord fiind 99 de persoane (91 de pasageri şi 8 membri ai echipajului).

Deocamdată nu se ştie dacă s-au înregistrat şi victime la sol, informează AFP.

Unul dintre cei doi supravieţuitor este Zafar Masud, preşedintele Bank of Punjab, una dintre cele mai importante bănci din Pakistan.

Citeste si: Tragedie! Un avion s-a prăbușit în Pakistan/107 persoane se aflau la bord

Zborul PK8303 a decolat, vineri, de la Lahore şi urma să sosească la ora locală 14.30 la Karachi, însă a ”dispărut” de pe radar. Pilotul a anunţat că a pierdut un motor, înainte de a lansa un apel SOS.

Acest accident are loc la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale, oprite din cauza pandemiei covid-19.

Accidentele de avion sunt frecvente în Pakistan.

Citeste si: Aproximativ 200 de tone de materiale şi echipamente medicale, în valoare de 15 milioane de euro, achiziţionate pentru Armata Română

În 2010, un zbor operat de compania privată Airblue s-a prăbuşit în apropiere de Islamabad, iar cele 152 de persoane de la bord au murit, în cel mai sângeros accident din istoria Pakistanului.

În 2012, un avion de tip Boeing 737-200 operat de compania Pakistan's Bhoja Air s-a prăbuşit, în condilţii meteorologice nefavorabile, în timp ce ateriza la Rawalpindi. Toţi cei 121 de pasageri şi şase membri ai echipajului au murit.

Citeste si: Imagini șocante! Accident aviatic în Pakistan, soldat cu 108 morți. Care au fost ultimele cuvinte ale pilotului, înainte de impact

În 2016, o aeronavă aparţinând Pakistan International Airlines a luat foc în timp ce efectua un zbor din nordul Pakistanului la Islamabad, iar 47 de persoane au murit.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si