Panica aseara la Galati. Mai multe garaje au luat foc si un microbuz a fost distrus in totalitate: "Era o butelie inauntru"
Flacari inalte pana la cer au semanat panica aseara, in Galati. Mai multe garaje au luat foc iar un microbuz a fost distrus in totalitate. Disperati sa nu isi piarda autovehiculele, cativa dintre proprietari si-au scos imediat masinile.

Citeste si: Pastila de a doua zi: Administrare, eficienta si riscuri
Flacarile au fost atat de puternice, incat fumul gros a putut fi observat chiar si de la foarte mare departare. In zona in care a izbucnit focul sunt foarte multe garaje, iar 4 dintre ele au ars precum tortele. In doar cateva minute, acestea s-au facut scrum.
Cativa dintre proprietari au reusit sa isi scoata la timp masinile.


Aproape doua ore a durat lupta pompierilor cu flacarile. 4 garaje au fost distruse si inca un microbuz s-a facut scrum. Autovehiculul se afla intr-unul dintre garaje si pentru ca proprietarul nu era acasa, nu a putut fi scos la timp. Politistii au inceput o ancheta pentru a stabili de unde a pornit incendiul dar se banuieste ca totul a fost din cauza unor lucrari executate fara autorizatie.




