Panică la bordul unui avion. Pasagerii au primit un mesaj cum că ar exista o bombă

Panică la bordul unui avion. Pasagerii au primit un mesaj cum că ar exista o bombă

(Sursa foto: PixaBay)

Pasagerii unui avion au trecut prin clipe de panică, după ce au primit un mesaj pe telefon, potrivit căruia se află o bombă la bord, scrie Mirror.co.uk.

Aeronava trebuia să decoleze de pe aeroportul Stansted din Londra, după ce pasagerilor li s-a trimis un mesaj prin AirDrop cum că cineva ar avea o bombă la bord. 

Ce scria în mesaj

Pasagerii care aveau telefoane marca Apple au primit un mesaj în care scria: „Am o bombă”, în timp ce zborul operat de compania easyJet se pregătea să plece spre Amsterdam miercuri seară.

Citeste si: Răsturnare de situație în cazul dublei crime de la Iași? Studentul marocan ar putea fi eliberat din arest

Poliția a luat apoi cu asalt aeronava Airbus A319 și singura pistă a aeroportului a fost închisă, iar mai multe zboruri au fost întârziate.

După cercetările poliției, trei persoane au fost arestate sub suspiciunea că au trimis mesajul de amenințare.

Potrivit poliției din Essex, aeronava a fost mutată într-o zonă securizată în timp ce se desfășurau investigații. Alarma a fost una falsă, astfel că nu a fost găsită nicio bombă. 

Citeste si: Noi atacuri în forță ale Rusiei în Ucraina. Kievul și Odesa, sub rachetele invadatorilor

Martorii au spus că un bărbat a fost pus la podea de către ofițeri și încătușat, în timp ce alți doi au fost de asemenea reținuți.

Nu este pentru prima dată când pasagerii unei aeronave trec prin momente de acest gen. Mesajele cu privire la faptul că ar exista bombe la bordul avioanelor sunt tot mai întâlnite. 

 

Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Parteneri