Papa Francisc a făcut un apel de cooperare internaţională şi consideră că orice vaccin eficient împotriva Covid-19 ar trebui să fie disponibil întregii lumi

Papa Francisc a făcut un apel de cooperare internaţională şi consideră că orice vaccin eficient împotriva Covid-19 ar trebui să fie disponibil întregii lumi

Papa Francisc a făcut un apel, duminică, pentru o cooperare internaţională ştiinţifică în scopul găsirii unui vaccin împotriva coronavirusului. Suveranul Pontif este de părere că orice vaccin care se va dovedi a fi eficient ar trebui să fie disponibil întregii lumi.

”Aş vrea să-mi exprim apropierea faţă de bolnavii de Covid-19, de cei care se dedică îngrijirii lor şi de toţi cei care, în orice fel, au de suferit din cauza pandemiei. Doresc, în acelaşi timp, să susţin şi să încurajez colaborarea internaţională care se concretizează prin diferite iniţiative pentru a răspunde de o manieră adecvată şi eficace la criza gravă prin care trecem.

Citeste si: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ: Cerem preşedintelui să promulge legea prin care cadrele didactice pot fi ajutate să desfăşoare lecţii on-line

Este important, într-adevăr, să punem împreună capacităţile ştiinţifice de o manieră transparentă şi dezinteresată pentru a găsi vaccinuri şi tratamente şi a garanta accesul universal la tehnologiile esenţiale care să permită oricărei persoane contagiate, în orice parte a lumii, să primească îngrijirile sanitare necesare”, a fost mesajul Papei, exprimat din biblioteca Palatului Apostolic din Vatican, potrivit vaticannews.va.

Citeste si: Coronavirus România: Alte nouă decese. Bilanţul a ajuns la 780

Potrivit unui bilanţ anunţat de AFP, pandemia de coronavirus s-a soldat cu 241.682 de decese în întreaga lume. Până sâmbătă seară, un număr de 3.398.390 de cazuri de contaminare au fost diagnosticate în 195 de ţări şi teritorii.

Citeste si: Raed Arafat a fost chemat în fața judecătorilor! Șeful DSU a fost obligat să își plătească factura la gaze! Vezi când s-a întâmplat totul!


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri