„La finalul săptămânii trecute, am făcut o călătorie apostolică în România, la invitaţia domnului președinte și a doamnei premier. Îmi reînnoiesc mulțumirile către ei și le extind şi către alte autorități civile și ecleziastice, precum şi către cei care au colaborat la realizarea acestei vizite. Mai presus de toate, îi mulțumesc lui Dumnezeu, care a permis succesorului Sfântului Petru să se întoarcă în această ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Pe scurt, după cum s-a arătat şi în motto-ul călătoriei, am îndemnat să mergem împreună. Şi bucuria mea a fost că nu am făcut acest lucru de departe sau de deasupra, ci mergând în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara acestuia. Diferitele întâlniri au scos în evidenţă importanţa şi necesitatea ca fidelii creştini să meargă împreună în ceea ce priveşte credinţa şi filantropia, atât în rândul cetăţenilor, cât şi în ceea ce priveşte societatea civilă. În calitate de creştini, avem harul de a trăi o perioadă de relaţii fraterne între diferitele biserici. În România, cei mai mulţi credincioşi aparţin Bisericii Ortodoxe, conduse în prezent de Patriarhul Daniel, căruia îi transmit gândurile mele fraterne şi recunoscătoare”, a spus Papa Francisc.

„Comunitatea Catolică, fie ea greacă sau latină, este vie, activă. Uniunea dintre toți creștinii, deși incompletă, este bazată pe un singur Botez și pecetluită prin sânge și suferințele îndurate împreună în vremurile întunecate ale persecuției, mai ales în ultimul secol, sub regimul ateu.

Am avut o întâlnire cordială cu patriarhul și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care am arătat voința Bisericii Catolice de a merge împreună împăcați cu trecutul și spre unitatea deplină pe care poporul român o invoca profetic în timpul vizitei Sfântului Ioan Paul al II-lea.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș: Flăcările scăpate de sub control au ajuns la case și un rezervor de motorină, grad maxim de alertă- antena3.ro

Această dimensiune ecumenică importantă a călătoriei a culminat cu rugăciunea solemnă "Tatăl Nostru", în noua catedrală impunătoare ortodoxă din București. A fost un moment cu o valoare simbolică puternică, pentru că "Tatăl Nostru" este rugăciunea creștină prin excelență, patrimoniul comun al tuturor celor botezați. Întâi am recitat noi, catolicii, în limba latină şi apoi ortodocşii în limba română, o dovadă că unitatea nu înlătură diversitatea. Fie ca Duhul Sfânt să ne facă să trăim de-a purerea precum copiii lui Dumnezeu și frați!”, a continuat suveranul pontif.

„Comunitatea catolică a celebrat trei Liturghii euharistice. Prima în catedrala din București pe 31 mai, sărbătoarea vizitei Fecioarei Maria, icoană a Bisericii, pe drumul către credință și filantropie. A doua, la altarul de la Şumuleu Ciuc, venerat de atât de mulţi pelerini, mai ales de cei de limbă maghiară. Acolo, Sfânta Maică a Domnului îi adună pe credincioși de diferite limbi, culturi și tradiții. A treia celebrare a fost Sfânta Liturghie de la Blaj, centrul Bisericii Greco-Catolice din România, prin beatificarea celor șapte episcopi martiri greco-catolici, mărturisitori ai libertăţii și milei propovăduite de Evanghelie. Unul dintre acești Fericiţi, monseniorul Iuliu Hossu, a scris în timpul detenţiei sale: "Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței, pentru a ne ierta și a ne ruga pentru mântuirea tuturor." Gândindu-ne la torturile teribile la care a fost supus, aceste cuvinte constituie ele însele un miracol.

Deosebit de intensă și festivă a fost întâlnirea cu tinerii din Iaşi, oraș vechi și un important centru cultural, o răscruce între Vest și Est.

Un loc al drumurilor deschise pe care să mergem împreună în bogăția diversității, într-o libertate care nu îngrădeşte spiritul, ci îl influenţează într-un mod creativ. Această întâlnire a avut și un caracter sfânt și s-a încheiat cu încredinţarea tinerilor şi familiilor acestora în grija Fecioarei Maria”, a spus Papa Francisc.

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

„Ultima etapă a călătoriei a fost vizita la comunitatea romă din Blaj. În acel oraș sunt foarte mulţi romi și din acest motiv, am vrut să-i salut și să reînnoiesc apelul împotriva oricărei discriminări şi pentru respectarea persoanelor de orice etnie, limbă și religie. Dragi frați și surori, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică și Îi cerem, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să binecuvânteze România și Biserica din această ţară”, a încheiat el.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si