Papa Francisc este indurerat si ingrozit de atacul de la o biserica din Franta. "Condamna in cel mai dramatic mod orice forma de ura"

Papa Francisc este indurerat si ingrozit de atacul de la o biserica din Franta. "Condamna in cel mai dramatic mod orice forma de ura"

Papa Francisc şi-a exprimat „durerea şi groaza” după luarea de ostatici dintr-o biserică din Normandia, soldată cu moartea unui preot de 86 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, citat de Daily Express.

„Papa a fost informat şi împărtăşeşte durerea şi groaza(...), condamnând în cel mai dramatic mod orice formă de ură şi rugându-se pentru cei afectaţi ”, a declarat reprezentantul Sfântului Scaun, Federico Lombardi.

„Suntem cu atât mai afectaţi cu cât acest act îngrozitor de violenţă, cu uciderea barbară a unui preot şi implicarea enoriaşilor, a avut loc într-o biserică, un loc sacru ce reprezintă iubirea lui Dumnezeu ”, a adăugat el.



Potrivit primelor informaţii, cei doi atacatori au intrat în biserică în jurul orei locale 9.45 (10.45 ora României), în timpul slujbei, strigând „DAESH”, acronimul folosit de francezi pentru organizaţia teroristă Stat Islamic,şi "Allah Akbar" la intrarea în lăcaşul de cult.

Ei au luat ostatici un preot, două călugăriţe şi doi enoriaşi. O a treia călugăriţă aflată în lăcaşul de cult a reuşit să scape şi să dea alarma.


Agresorii l-au ucis pe preotul Jacques Hamel, pe care l-au înjunghiat în gât şi au rănit grav un enoriaş, care se află în prezent „între viaţă şi moarte”, a anunţat Ministerul de Interne.

Ei au fost ucişi de forţele de ordine, care au dat asaltul în jurul orei locale 11 (12 ora României).

Parchetul antiterorism a demarat o anchetă.

Această luare de ostatici are loc la 12 zile după atacul cu un camion, în seara lui 14 iulie, pe Promenade des Anglais, la Nisa, soldat cu 84 de morţi şi 300 de răniţi,
revendicat de organizaţia johadistă Statul Islamic.

Ameninţarea cu un atac asupra unui loc de cult creştin a planat în ultimele luni în Franţa, după un plan de atentat eşuat, în aprilie 2015, vizând o biserică catolică din Villejuif (Val-de-Marne).

Un student algerian în vârstă de 24 de ani, Sid Ahmed Ghlam, este suspectat că a vrut să vizeze biserica- şi poate şi alte lăcaşuri de cult catolice din regiunea pariziană- şi că a ucis o profesoară de fitness, Aurélie Châtelain.
Bărbatul a fost arestat înainte să îşi ducă planul la îndeplinire.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri