Papa Francisc va sanctifica, in timpul vizitei in Portugalia, doi dintre copiii vizionari de la Fatima

Papa Francisc va sanctifica, in timpul vizitei in Portugalia, doi dintre copiii vizionari de la Fatima

Papa Francisc va sanctifica, pe 13 mai, in timpul vizitei pe care o va intreprinde in Portugalia, doi dintre copiii vizionari de la Fatima, informeaza Reuters. Vaticanul a transmis joi ca doi dintre cei trei copii pastori despre care se spune ca au vazut-o pe Fecioara Maria in urma cu 100 de ani vor fi canonizati.

Canonizarea lui Francisco Marto si a surorii lui, Jacinta Marto, va avea loc pe 13 mai si va coincide cu implinirea a 100 de ani de la aparitia feciorei. Pe 13 mai 1917, fratii Jacinta (7 ani) si Francisco Marto (11 ani), insotiti de Lucia dos Santos (9 ani) se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima. Ei ar fi vazut o lumina puternica, iar conturul acesteia ar fi fost al unei femei. Dupa o luna, copiii au revenit in acelasi loc, insotiti de mai multi oameni. Au ingenunchiat langa un maslin si au purtat o conversatie cu ceva nevazut.

Francisco si Jacinta au murit pe cand erau copii, la cativa ani dupa ce au avut viziunea. Dos Santos a devenit calugarita si a murit in 2005, la varsta de 97 de ani.

Biserica Catolica sanctifica postum oameni considerati sacri in timpul existentei si despre care se crede ca se afla acum alaturi de Dumnezeu si pot interveni pentru realizarea unor miracole.

Francisco si Jacinta au fost beatificati- ultimul pas inainte de sanctificare- de Papa Ioan Paul, in 2000. Procesul de beatificare pentru Dos Santos a inceput dupa moartea ei, in 2005.

Biserica este de parere ca Fecioara Maria le-a dat un mesaj celor trei copii, asa zisele trei secrete de la Fatima.

Primele doua au fost dezvaluite la scurt timp si presupuneau o viziune a iadului, ceea ce a fost asemanat de credinciosi cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial, un avertisment ca Rusia isi va ”raspandi pacatele” in lume, si nevoia generala de convertire la Dumnezeu si de rugaciune.

Cel de-al treilea secret a intrigat lumea timp de decenii, a inspirat carti si culte convinse ca inseamna sfarsitul lumii.

In anul 2000, Vaticanul a explicat faptul ca cel de-al treilea secret era, de fapt, o predictie a incercarii de asasinare a Papei Ioan Paul din 13 mai 1981.
Milioane de credinciosi merg anual la altarul de la Fatima, unul dintre cele mai cunoscute locuri crestine.

Sursa: News.ro


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri