Părintele Calistrat Chifan a vorbit despre iubirea pe care a avut-o din tinerețe. „Am ochit o fată și frumoasă, şi harnică”.
Părintele Calistrat Chifan, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici din țara, a povestit despre iubirea sa din tinerețe, fiind îndrăgostit de o femeie care provenea dintr-o familie înstărită. Preotul are în continuare numai cuvinte de laudă la adresa acesteia, deși nu a vrut să îi dezvăluie identitatea.
„În tinerețea mea, când eram și eu la vârsta mea, și eu am ochit o fată și frumoasă, și harnică, și de maximă calitate. Și mulți erau invidioși și spuneau: „O iei pe asta că-i bogată și are bani.” Era treaba mea ce mă gândeam eu, dar eu știam de ce. Mie îmi plăcea de ea și eu știam că ea trebuie să fie.
Părintele a făcut publică și o experință pe care a avut-o în copilărie.
Părintele Calistrat a explicat cum "a călcat în ispită" cu cele două femei. "Diavolul a creat foarte frumos contextul"
Părintele Calistrat a explicat cum "a călcat în ispită" cu cele două femei care l-au acuzat că le-a agresat.
„Greșeala îmi aparține în unanimitate, pentru că atunci când știi să se stăpânești la perfecțiune nu calci în ispită",
Călugărul a pus incidentul pe seama faptului că se afla în post, iar în acea perioadă diavolul încearcă să îi facă pe oameni să păcătuiască și mai mult.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.