Idei și destinații de vacanță pentru un Paște în Grecia. Iată care sunt cele mai cunoscute obiceiuri
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Așa că o poți sărbători în foarte multe locuri din lume. Dar parcă într-un loc anume are mai mult farmec ca oriunde. Grecia prezintă două avantaje mari în acest sens. O dată, vorbim despre o tradiție ortodoxă bogată. Iar apoi, nu ai cum să ignori vremea care parcă îți face poftă de vară chiar și în aprilie. Cazările sunt accesibile, mâncarea la fel, iar dacă iei cu tine și un card de credit pentru cheltuieli mai mari, sigur te vei bucura de o vacanță frumoasă. Iată destinațiile de luat în considerare.
NAXOS
Când vorbești despre insule grecești, Naxos nu pare să se ivească în foarte multe conversații. Dar această insulă cicladă merită mai multă atenție. Are un farmec foarte autentic, care se simte încă de la primii pași pe insulă.
CORFU
Adevărul este că toate insulele grecești, oricât de turistice ar fi în sezonul estival, își domolesc apetitul pentru petreceri în această perioadă. Este cazul și insulei Corfu. Cu toate acestea, muzica nu lipsește. Este doar adaptată sărbătorii. Orchestrele filarmonice din zonă inundă insula în muzică clasică, într-o procesiune la care toată lumea e părtașă, de la edili locali, la coruri ortodoxe și catolice. În Duminica Mare, tavernele te îmbie cu preparate care mai de care, la loc de cinste fiind, bineînțeles, mielul gătit în vase de lut și musai scăldat în vinul roșu local.
RODOS
Aici, ești cu adevărat transportat în altă eră, una a cavalerilor medievali, în care tradițiile străvechi se simt la fel de intens. Pe străzile înguste ale orașului vechi, tinerii lovesc zgomotos în bucăți de lemn pentru a vesti Învierea Domnului. În anumite sate, o efigie a lui Iuda este arsă, iar tinerii sunt însărcinați să mențină această flacără puternică din Sâmbăta Mare, până în Duminica Paștelui.
HYDRA
Numeroase familii vechi de navigatori numesc această insulă „acasă”. Iar poate la fel de mulți artiști dețin conace de vacanță aici. În perioada Paștelui, cu toții revin pe insulă, pentru a petrece sărbătoarea într-un cadru intim și pașnic. În Vinerea Mare, tinerii transportă Epitaphiosul în mare, până apa le ajunge la talie.
Astfel, apele sunt binecuvântate pentru a fi calme tot restul anului. Sâmbătă seara, Lumina Sfântă este adusă în port, pe mare. Iar Învierea este marcată de bărcile și navele din port, prin lumini și sirene.
În multe privințe, Grecia seamănă cu România în perioada sărbătorilor pascale. Dar tradițiile autentice, păstrate doar în aceste zone, împreună cu vreama minunată de primăvară grecească, fac din această țară o destinație perfectă pentru o vacanță prelungită de Paște. Iar dacă plătești cheltuielile mai mari cu un card precum CardAvantaj, vei avea mintea liberă de griji, ca să te bucuri cum se cuvine de această experiență.