Patriarhia, după Ordinul referitor la organizarea ceremoniilor religioase: Împărtăşirea comună se amână deşi folosirea aceleiaşi linguriţe nu a fost niciodată sursă de contaminare

Împărtăşirea comună se amână deşi folosirea aceleiaşi linguriţe nu a fost niciodată sursă de contaminare, rămânând posibilitatea împărtăşirii individuale, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, precizând încă că obiectele de cult pentru care este necesară dezinfectarea după fiecare utilizare menţionate de Ordinul comun MS-MAI privind ceremoniile religioase ”sunt acelea pe care unii credincioşi le ating în semn de veneraţie faţă de Dumnezeu, faţă de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau faţă de prezenţa sacrului în obiecte semnificante religios în spaţiul credinţei oamenilor din toate cultele şi religiile”.

K.B., sâmbătă 23 mai 2020 , 13:35

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Conform lui Bănescu, Ordinul Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţii relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România. Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioşii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralităţii religioase care defineşte relaţia democratică a Statului român cu toate cultele din România. 

Citeste si: Ministerul Agriculturii: 431 rachete antigrindină au fost lansate în acest an, din care 69 pe 20 mai

Amintind că măsurile sanitare specifice menţionate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt dezinfectarea după fiecare utilizare a celor care intră în contact cu credincioşii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare şi dezinfectarea o dată la patru ore, a obiectelor sau suprafeţelor frecvent atinse, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei afirmă că ”respectivele „obiecte de cult” menţionate la punctul 1. sunt acelea pe care unii credincioşi le ating în semn de veneraţie faţă de Dumnezeu, faţă de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau faţă de prezenţa sacrului în obiecte semnificante religios în spaţiul credinţei oamenilor din toate cultele şi religiile.”.

Citeste si: 145 de cazuri noi de îmbolnăvire, numărul total fiind de 17.857. A crescut considerabil numărul celor izolaţi la domiciliu

Bănescu precizează că Biserica Ortodoxă a transmis public „Îndrumările” sale bisericeşti pentru starea de alertă în data de 14 mai şi rămân perfect valabile şi în contextul recent publicatului Ordin, precum şi în deplină consonanţă cu măsurile sanitare specificate de acesta. 

”Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă(!) înainte de folosire şi după folosirea acestora. Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox. Recent, două instanţe judecătoreşti din Constanţa şi Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase”, că „împărtăşirea mai multor persoane cu aceeaşi linguriţă nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2” şi că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoţilor din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare”, argumentează Vasile Bănescu.

Citeste si: Fostă consilieră a Vioricăi Dăncilă, arestată preventiv împreună cu soţul său

El precizează că, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist şi înţelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioşi şi teama autorităţilor care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioşi, modalităţi de protejare a populaţiei, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtăşirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalităţii împărtăşirii credincioşilor în contextul unei pandemii, împărtăşire care s-a făcut şi se va face totdeauna „dintr-o singură pâine” şi „dintr-un singur pahar al binecuvântării”.

”Aşadar, modalitatea de împărtăşire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii şi discernământului duhovnicesc. În acelaşi timp există permanent posibilitatea „împărtăşirii individuale” a tuturor credincioşilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic.”, conchide reprezentantul Patriarhiei.

Îndrumările sanitare comunicate şi respectate de Biserică în legătură cu folosirea spaţiului ei liturgic sunt următoarele: 

1. La intrare şi ieşire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită

de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

2. La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

3. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

4. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar. Evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se poate arăta printr-o închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot printr-un gest de înclinare a capului.

Obiectele de cult care intră în contact cu credincioşii vor fi dezinfectate după fiecare utilizare, obiectele cel mai frecvent atinse vor fi dezinfectate o dată la 4 ore, iar activităţile religioase în interiorul lăcaşului de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfăşoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane, prevede Ordinul care reglementează activităţile cu caracter religios pe durata stării de alertă publicat în Monitorul Oficial.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si