În noaptea de Înviere, credincioşii cu candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu formula ”Hristos a înviat”

”Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) şi vor fi distribuite, de către voluntari, credincioşilor din parohie care solicită aceasta.

Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie”, precizează Patriarhia.

Citeste si: Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște? Răspunsul Poliției Române

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot face în continuare doar la domiciliu.

”La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020)”, reaminteşte conducerea BOR.

De asemenea, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, ”va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult”, de către persoane cu mască şi mănuşi de protecţie.

Citeste si: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei- catena.ro

Citeste si: Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?- wowbiz.ro

”Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat)”, precizează Patriarhia, adăugând că ”pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti.

Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie”.

Citeste si: Orban: La ora actuală cam 30% din economia României este afectată

Sfântul Sinod, cu aprobarea patriarhului BOR are şi un anunţ referitor la tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, pentru care anul acesta vor exista proceduri speciale.

”Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respect distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare”, se arată în documentul transmis de BOR.

Pentru noaptea de Înviere, Patriarhia recomandă credincioşilor să iasă în balcoane sau în curţi cu lumânări aprinse.

”La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, recomandă conducerea BOR.

În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Citeste si: Calendar ortodox 9 aprilie. Sfantul praznuit azi

Citeste si: Maria Dragomiroiu, mărturisiri cutremurătoare despre momentul în care a fost la un pas să își piardă viața, după ce a ațipit la volan: „Când am deschis ochii, în fața mea era un pom.”- kfetele.ro

Citeste si: Apelul disperat făcut de Nicoleta Nucă: "A sărit nu știu cum de la etajul 2"- radioimpuls.ro

”Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege”, avertizează Patriarhia.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si