Patriarhul Kiril este un susținător declarat al lui Vladimir Putin și al soldaților ruși ce luptă împotriva Ucrainei. Patriarhul Rusiei șochează din nou cu un mesaj de susținere a războiului.
În urma acestor mesaje, Marea Britanie a devenit, săptămâna trecută, prima țară europeană care a impus sancțiuni împotriva patriarhului Kirill al Rusiei.
Patriarhul Kirill, un nou mesaj de susținere pentru soldații ruși
”Soldații ruși dau dovadă de un curaj și un spirit de sacrificiu uimitoare în operațiunea militară specială din Ucraina și Donbas, iar totul vine dintr-un simț moral interior”, a susținut liderul bisericii ortodoxe ruse, Patriarhul Kirill potrivit Nexta.
”Amintiți-vă că măreția statului nostru și respectul pentru noi vor fi în mare măsură determinate de felul în care va fi fața forțelor noastre armate”, a îndemnat patriarhul Kirill, care la scurt timp după descoperirea atrocităților comise de armata rusă la Bucha, a declarat că soldații ruși „cu siguranță” nu ar putea face rău nimănui.
Patriarhul Kirill este un susținător înfocat al lui Vladimir Putin
Patriarhul Kirill a fost inclus pe lista oficialilor ruși împotriva cărora Uniunea Europeană urma să impună sancțiuni, ca parte a celui de-al șaselea pachet de măsuri îndreptate împotriva Rusiei.
În acest context, premierul ungar Viktor Orban a anunțat că guvernul său nu va susține sancționarea patriarhului Rusiei, afirmând că problema libertății religioase este „sacră și inviolabilă” în Ungaria.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.