În plin val 6, când numărul de cazuri de infectări începe să crească, autoritățile buzoiene au deschis patru centre pentru depistarea virusului Covid-19.
Cele patru centre de testare din Buzău se află la Spitalul de Boli Infecţioase din Buzău, Spitalul Smeeni, Spitalul Nehoiu şi Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.
Din 8 august, centrul de la Spitalul de Boli Infecțioase va fi și el funcțional.
La centrul de testare e va putea prezenta orice persoană care are semne specifice infectării cu Covid-19. La nivelul județului Buzău, peste 100 de persoane sunt confirmate pozitiv la testarea pentru Covid-19.
Citeste si: Bilanț coronavirus: 8.617 cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore
Peste 8.600 de infectări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore
Ministerul Sănătăţii anunţă joi 8.617 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu 489 mai puţine decât în ziua precedentă. De asemenea, în acelaşi interval au fost raportate 27 de decese.
” În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.617 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 489 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1.624 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare ”, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Cele mai multe cazuri sunt confirmate în Capitală
În Bucureşti sunt 1.655 de cazuri noi, în Cluj- 436, Braşov- 431, în Constanţa- 418. Un număr de 12 judeţe au sub 100 de cazuri.
Citeste si: Africa de Sud: Primul deces cauzat de vaccinul Johnson & Johnson
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 352 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.007 cu 12 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 283 persoane, cu 1 mai putine faţă de ziua anterioară. Din cei 283 pacienţi internaţi la ATI, 241 sunt nevaccinaţi.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.