1 din 2 | Paul a fost spulberat în timp ce traversa strada. Românul de 34 de ani a murit pe loc: „Cea mai mare durere. Ai plecat prea devreme”
2 din 2 | Paul Olivian Damian
Bărbatul în vârstă de 34 de ani locuia în Italia. Impactul mortal a avut loc joi seara, pe 2 octombrie 2025.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22:00, atunci când tânărul traversa via Anagnina din Roma, în zona Morena, acolo unde locuia. Românul era în apropiere de trecerea de pietoni atunci când a fost lovit în plin de o mașină, notează Il Messaggero.
La volan se afla un cetățean italian, în vârstă de 38 de ani. Impactul a fost extrem de puternic, iar românul a decedat pe loc.
Șoferul s-a oprit pentru a ajuta victima. Conducătorul auto era în stare de șoc și a fost transportat la spitalul Policlinico di Tor Vergata. Vehiculul implicat în accident a fost pus sub sechestru, iar anchetatorii fac cercetări în acest caz.
Locuitorii din zona în care a avut loc impactul sunt revoltați și cer măsuri pentru protejarea pietonilor: „Este un drum periculos, circulă ca nebunii, fără control, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni”, „Trebuie instalate radare fixe, altfel astfel de tragedii vor continua”.
Familia bărbatul îl plânge cu lacrimi amare: „Viața te-a smuls de lângă mine prea devreme”
Apropiații românului sunt în stare de șoc după moartea fulgerătoare a lui Paul.
„Iubirea mea, te-am iubit încă dinainte să te cunosc, iar când te-am văzut pentru prima dată te-am iubit și mai mult, și te voi iubi pentru totdeauna, pentru că tu ai reușit să umpli acea tristețe din mine și din fiicele mele.
Familia urmează să îl conducă pe bărbat pe ultimul drum.
„Ai plecat prea devreme, dar vei rămâne mereu în inimile noastre. Îngerii să-ți vegheze drumul lin către Dumnezeu. R.I.P”, a scris o persoană apropiată.
Citește și: Bebeluș găsit mort chiar de mama sa. Și-a dat ultima suflare în pătuț, după ce s-ar fi înecat cu lapte