Pe ce dată se sărbătorește Sfânta Anastasia în 2025? Mesaje, urări și felicitări pentru sărbătoriții zilei

Află pe ce dată se sărbătorește Sfânta Anastasia în 2025! Mesaje, urări și felicitări pentru sărbătoriții zilei

Sfânta Muceniță Anastasia este prăznuită anual de Biserica Ortodoxă pe 29 octombrie, dată la care este cinstită și în anul 2025. Această zi este una de bucurie și rugăciune pentru toți cei care poartă numele Anastasia, un nume plin de semnificație, care înseamnă „înviere”.

Viața Sfintei Mucenițe Anastasia Romana

Sfânta Anastasia a trăit în vremea împăraților păgâni Deciu (249-253) și Valerian (253-260), perioadă marcată de persecuții crunte împotriva creștinilor. Rămasă orfană de ambii părinți la vârsta de doar trei ani, a fost luată în grija stareței Sofia, care conducea o mănăstire de lângă Roma.

Crescând în credință și în curăție, Sfânta Anastasia s-a făcut vestită printre creștini pentru frumusețea ei duhovnicească, iar printre păgâni pentru frumusețea trupului.

Citește și: Câte zile libere avem de Sf. Andrei- 1 Decembrie 2025?

Guvernatorul păgân Probus, auzind despre ea, a trimis soldați ca să o aducă înaintea sa. Încercând mai întâi să o ademenească pentru a o lua de soție, a trecut apoi la amenințări și chinuri, atunci când Anastasia a mărturisit cu tărie că este creștină și nu se va lepăda de Hristos.

Răspunsul muceniței a rămas peste veacuri ca o mărturisire de credință neclintită: „Gata sunt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci și de sute de ori, de este cu putință.”

Pentru credința ei, Sfânta Anastasia a fost supusă la grele chinuri – i s-au tăiat sânii și limba – iar în cele din urmă a fost decapitată în afara cetății.

Părți din sfintele sale moaște se păstrează astăzi în Mănăstirea Grigoriu de la Sfântul Munte Athos.

Semnificația numelui Anastasia

Numele Anastasia provine din limba greacă și înseamnă „înviere”, simbolizând biruința vieții asupra morții și speranța mântuirii prin Hristos.

Este un nume încărcat de lumină și semnificații sfinte, purtat cu drag de femei care aduc bucurie și echilibru în jurul lor.

Citește și: Vremea de Crăciun 2025: Prognoza meteo pentru luna decembrie

Mesaje, urări și felicitări pentru cei care poartă numele Anastasia

„Fie ca Sfânta Anastasia să-ți călăuzească pașii și să te ocrotească în fiecare clipă.

La mulți ani binecuvântați!”

„Să ai parte de sănătate, credință și pace în suflet, sub ocrotirea Sfintei tale ocrotitoare!”

„La mulți ani, Anastasia! Sfânta al cărei nume îl porți să te inspire spre lumină și iubire!”

„La mulți ani, Anastasia! Îți doresc o zi plină de zâmbete, dragoste și oameni dragi alături!”

„Să fii mereu senină ca o zi de primăvară și luminoasă ca un răsărit de soare! La mulți ani!”

„Cu drag și recunoștință îți doresc ca toate dorințele tale să se împlinească. La mulți ani, Anastasia!”

„La mulți ani tuturor celor care poartă numele Anastasia! Să aveți o zi plină de bucurii și binecuvântări!”

„29 octombrie – ziua Sfintei Anastasia! La mulți ani celor ce poartă cu cinste acest nume frumos!”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri