Pedeapsa unei casiere din Suceava, după ce nu a scanat produsele unui client

Pedeapsa unei casiere, după ce nu a scanat produsele unui client

(Sursa foto: fotojet)

O casieră a unui supermarket din Suceava a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare, după ce nu a scanat produsele unui client cunoscut.

Potrivit procurorilor, între casiera de la supermarketul din Suceava și inculpat ar fi fost o înțelegere. Acesta ar fi mers doar la casa unde știa că se află angajata pe care o cunoștea. Pentru ca faptele sale să nu trezească suspiciuni, femeia scana doar o parte din produsele cumpărate. De obicei, cele scanate erau produsele cele mai ieftine, iar bărbatul achita doar o parte dintre cumpărături.

Cum a procedat bărbatul cu produsele?

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, bărbatul ar fi pus pe banda de scanat toate produsele. Angajata a scanat o parte dintre ele. Bărbatul ar fi trebuit să plătească nu mai puțin de 562 lei, iar acesta plătise 87 de lei. Nu este specificat dacă a fost prima dată când cei doi au făcut această schemă, ori a fost prima dată.

Citește și: Un român s-a mutat pe Coasta de Azur, cu banii furați de la firma la care muncea

Faptele au ieșit la iveală după ce agenții de securitate l-au oprit pe bărbat pentru a prezenta bonul de cumpărături cu ceea ce avea în cărucior, abia cumpărat. În acel moment s-a văzut diferența între ce era pe bon și ce era în coș.

Acesta a fost condus în camera de interpelare, acolo unde a fost chestionat despre cele întâmplate.

Ce pedeapsă au primit cei doi?

Bărbatul a recunoscut faptele sale și a achitat diferența pe loc. Au fost chemați și oamenii legii, iar ulterior s-a întocmit un dosar penal. După doi ani de judecată, bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Bărbatul este obligat sa presteze un număr de 60 de zile de muncă în folosul comunității.  

Angajata a fost acuzată de delapidare. Aceasta și-a recunoscut toate faptele în fața managerului. În vârstă de 48 de ani, femeia care este căsătorită, nu s-a prezentat la proces, totul judecându-se în lipsa sa. Aceasta a primit o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare. Decizia nu este definitivă, chiar dacă au trecut doi ani de proces.

Citește și: Polițiștii din București prinși că luau mită de la șoferi au fost trimiși în judecată

 

 


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri