În urmă cu puțin timp, senatorii au votat proiectul care prevede reforma pensiilor speciale. Astfel că, pentru suma ce depășește 2.000 de lei, se va aplica o cotă de impozitare de 10%. Pentru pensiile de peste 4.200 de lei, impozitul va fi de 15%, iar ce depășește de 6.800 de lei va fi impozitat cu 20%. Această prevedere va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024.
Iasmina Ardelean, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații:
Cum se vor impozita pensiile speciale
„Sunt pregătite 3 praguri pentru partea necontributivă din pensiile speciale, inclusiv cele ale militarilor. Astfel, pentru suma ce depășește 2.000 de lei se va aplica un impozit de 10%, pentru pensiile de peste 4.200 de lei impozitul va fi de 15%, iar ce depășește 6.800 de lei va fi impozitat cu 20%. Această prevedere ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024.
De asemenea, pensia specială nu va putea fi mai mare decât salariul din perioada de activitate. Pentru magistrați este un articol special legat de vechimea în muncă. Aceștia vor mai putea primi pensie specială doar dacă a o vechime de cel puțin 25 de ani într-o funcție.
Este greu să vorbim de o reformă a pensiilor speciale în condițiile în care timp de 5 ani până în 2028 criteriile de pensionare vor fi aceleași ca până acum. Proiectul va merge la Camera Deputaților care este forul decizional.”, transmite Iasmina Ardelean, reporter Kanal D.
Incă de mică îmi plăcea să urmăresc știrile la televizor și visam ca într-o zi să ajung reporter. Tot ce am făcut după aceea a fost să muncesc pentru a-mi realiza visul. Așa că am urmat Facultatea de Jurnalism din Oradea, după care am hotărât să vin la București, pentru a-mi continua studiile. Aici am reușit să mă angajez la un cotidian, după care am încercat să văd și cum e munca de jurnalist într-o agenție de știri. În cele din urmă, cum televiziunea a fost prima mea pasiune, am decis că e timpul să fac pasul spre sticlă.