Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au deschis astăzi, 6 februarie, la Primăria Sectorului 5, mai multe instituții publice și domicilii private, într-un dosar de corupție
Vizați în acest dosar ar fi administratorul public al Sectorului 5, șefi din poliția locală și arhitectul-șef al sectorului.
Percheziții DNA la Primăria Sectorului 5, mai multe instituții publice și domicilii private, într-un dosar de corupție
Într-un comunicat transmis de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024–2026.
Procurorii DNA au descins vineri, 6 februarie, potrivit digi24.r o, la sediul Primăriei Secotrului 5, la mai multe instituții publice, dar și la domicilii private. Conform sursei, suspecți în acest dosar penal ar fi administratorul public al Sectorului 5, șefi din poliția locală și arhitectul-șef al sectorului.
„Faptele investigate ar fi fost săvârșite de funcționari publici și vizează posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial, prin proceduri și documente administrative. În cursul zilei de 6 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, se mai precizează în comunicatul DNA.