A fost pericol de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă! Au fost sesizate degajări de fum

A fost pericol de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă! Au fost sesizate degajări de fum

Este alertă de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă! Potrivit primelor informații a fost sesizată o degajare de fum în camera unei turbine.

UPDATE: Nuclearelectrica a anunțat că echipamentul este izolat. Se fac cerccetări pentru a fi stabilită cauza incendiului

"SN Nuclearelectrica SA anunță ca în după-amiaza zilei de 6 februarie 2024, un compresor de aer de serviciu, din partea clasica (nu cea nucleară) a Unității 2 CNE Cernavodă a declanșat şi a degajat fum (fără foc), fără impact asupra securității nucleare şi personalului Unității 2 CNE Cernavodă.

În prezent, echipamentul este izolat şi se fac investigații pentru identificarea cauzei. Degajarea de fum nu a avut impact asupra securității nucleare si asupra producției, Unitatea 2 funcționând la putere nominala si in parametri normali", a transmis SN Nuclearelectrica SA, printr-un comunicat de presă.

UPDATE: Echipajele ajunse la fața locului au evacuat fumul

Echipajele ajunse la fața locului au evacuat fumul din sala compresoarelor, aflată într-o clădire conexă centralei.

UPDATE: Pompierii au anunțat că nu a fost afectată integritatea centralei

Potrivit Detașamentului Special, sursa incendiului ar fi fost un echipament electric. Au fost degajări de fum în sala compresoarelor. Potrivit ISU, nu este afectată integritatea centralei şi nu au fost raportate victime.

Pompierii au fost solicitați să intervină marți la Unitatea 2 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă pentru a scoate fumul din camera unei turbine.

Citește și: VIDEO- Paradis turistic mistuit de incendii. Peste 100 de oameni și-au pierdut viața în iadul din Chile

Alertă de incendiu la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au transmis că pompierii au fost anunțați de prezența fumului în camera unei turbine la Unitatea 2 CNE Cernavodă.

Două echipaje cu apă și spumă au ajuns la fața locului.

“Fumul a fost evacuat. Se cercetează cauza fumului”, au precizat reprzentanţii ISU Dobrogea.


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri