Perle din campania electorala. Cum o dau candidații în bară în lupta pentru Cotroceni
În febra campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, cei mai mulți candidați au dat cu bățul în baltă de mai multe ori.
Campania electorală i-a determinat pe candidații care au intrat în lupta pentru Cotroceni să iasă din ce în ce mai des în spațiul public, fie că este vorba despre prezența în mediul online sau la posturile de televiziune. În timp ce încearcă să obțină voturile cât mai multor cetățeni români, candidații au făcut și greșeli. De la simple dezacorduri, la erori de logică serioase sau pur și simplu la exprimări nepotrivite, politicienii care speră să câștige alegerile prezidențiale s-au pus în centrul unor momente mai mult sau mai puțin amuzante.
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, precum majoritatea candidaților, a făcut mai multe erori pe parcursul ultimelor sale apariții. În timpul unui discurs acesta a spus „un omor accidental sau malsprasi ”(varianta corectă este malpraxis). Nu au lipsit nici alte erori, precum: „Rezultatele din Austria a arătat încă o dată acest lucru.”
George Simion
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În ceea ce îl privește pe George Simion, „asumat” a fost cuvântul de care nu s-a despărțit încă ce la începutul campaniei electorale. Liderul AUR a mai folosit și alte expresii: „dacă mă interesa foarte mult alte aspecte, nu mai existam astăzi ca partid”.
Mircea Geoană
Mircea Geoană a făcut mai multe gafe de când și-a anunțat candidatura la Alegerile Prezidențiale de anul acesta.
De la dezacorduri la erori logice în exprimare, acesta a atras atenția electoratului prin mai multe greșeli de exprimare: „20 de ani de președinți de dreapta, între ghilimele, a dublat dimensiunea statului”/„Eu cunosc America de când eram copil, la 37 de ani.”Nicolae Ciucă
De departe, cea mai cunoscută gafă pe care a făcut-o acest candidat a fost în cadrul unei emisiunii, acolo unde Nicolae Ciucă a fost întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, dar el nu le posedă, iar răspunsul a fost unul incredibil.
Președintele PNL a răspuns: onoare, respect și predictibilitate. A fost întrebat de prezentator dacă este sigur de răspunsul pe care l-a dat, iar Nicolae Ciucă a răspuns afirmativ. A mai avut și alte scăpări: „Eu n-am fost un om care să vorbesc”.
Ludovic Orban
Printre erorile de exprimare pe care le-a făcut Ludovic Orban în ultima perioadă se numără: „Ca și candidat, ca și premier.”/„Am auzit foarte multe comentarii care nu pot să fiu de acord cu ele.”
Elena Lasconi
Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro
În ceea ce o privește pe Elena Lasconi, aceasta nu poate să se despartă de expresiile „pe bune” și „despre ce vorbim”, pe care le-a folosit de nenumărate ori până acum în mai multe interviuri.
Cristian Diaconescu
Candidatul a folosit foarte mult „ca și” în interviurile sale. A făcut și unele erori: „Din punctul de vedere al repercursiunilor(corect: repercusiunilor), mai ales internaționale...”