Un bătrân este cercetat penal după ce a prezentat un permis auto fals. El a pretins că l-a obținut în Italia

Un șofer a fost prins conducând cu permis auto fals.

(Sursa foto: PixaBay)

Un bărbat este cercetat penal, după ce a prezentat un permis de conducere fals, susţinând că l-a obţinut în Italia. Anterior, permisul de conducere eliberat de autorităţile române îi fusese anulat.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, cetățean român, este cercetat penal pentru conducere fără permis şi uz de fals după ce, fiind oprit în trafic, a prezentat un permis de conducere despre care a susținut că a fost obținut în Italia. Polițiștii au constatat că documentul nu are elemente de siguranță, acesta refigurând în baza de date a autorităților italiene.

Citește și: Un adolescent din Gorj a furat mașina tatălui său și a provocat un accident rutier

Șoferul a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cristian, din județul Brașov.

Ce au transmis autoritățile

„La data de 15 mai 2023, în jurul orei 19.00, în cadrul unui control efectuat de către polițiști, pe raza comunei Cristian, din județul Brașov, a fost oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 73 de ani, care a prezentat pentru control un permis de conducere

eliberat de statul italian. În cadrul verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că permisul de conducere înmânat de conducătorul auto nu prezintă elementele de securitate, iar în bazele de date acesta nu are corespondent”
, transmite, marți, Poliția judeţeană Braşov.

Citește și: VIDEO- O mașină s-a răsturnat într-o prăpastie în județul Brașov: cinci persoane au fost rănite

Reprezentanți ai instituției au precizat pentru News.ro

că bărbatul este cetățean român, cu domiciliul în România, şi că marți dimineaţă autoritățile italiene au confirmat că în baza de date a statului italian nu există un permis de conducere eliberat pe numele acestuia.

Citește și: Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu mașina în județul Dolj

Anterior, bărbatul a deținut permis de conducere eliberat de către autoritățile române, însă acesta a fost anulat, din cauza comiterii unor infracțiuni prevăzute în Codul rutier.

Citește și: Schimbare uriașă în Codul Rutier! Ce vor fi obligați toți șoferii să facă de acum înainte. În caz contrar, riscă să fie amendați


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri