Peste 300.000 de ingineri au parasit tara dupa 1990. In Romania este o mare criza de ingineri

Romania se confrunta cu o mare criza de ingineri, iar dupa 1990 peste 300.000 au plecat in strainatate, existand chiar promotii intregi de absolventi care au plecat, a declarat, joi, rectorul Universitatii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu.

V.P., joi 30 martie 2017 , 14:10

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Vorbim in special in ultimii ani din cei 27 care au trecut de la Revolutie. Ingineri au plecat, in primul rand, in special in primii ani de la Revolutie, atunci cand economia romaneasca a cazut, inginerii bine pregatiti au plecat in strainatate. Pe de alta parte, sunt generatii intregi de ingineri care, la absolvire, au plecat in strainatate. La Facultatea de Automatica şi Calculatoare, in anul 1999 au ramas in tara cinci oameni din 250. in 2000 au ramas in tara şapte oameni, in 2001 - un numar de 11 oameni au ramas in tara. Generatii intregi au plecat in strainatate. Nu doar de la Automatica şi Calculatoare", a explicat Costoiu.

El a adaugat ca, dupa modificarea Codului fiscal, exodul a scazut in acest domeniu, la 18-20 la suta.

"Pentru ca IT-iştii nu mai platesc impozit. Sunt autorul moral şi faptic, am scris cu mana mea textul, l-am sustinut, astfel exodul inginerilor din zona IT a scazut. Astazi avem un exod de circa 18-20 la suta din absolventi.", a mai spus Costoiu.

Rectorul UPB a precizat ca, totuşi, criza de ingineri continua.

"Este o criza majora de ingineri pentru ca generatii intregi au plecat. Multi dintre cei care incep facultatea nu o mai termina pentru ca se angajeaza inca din anul doi sau trei şi vin dupa cateva generatii ca le trebuie diploma. Unii dintre ei nu sunt interesati nici macar de scutirea de impozit pentru ca salariile sunt foarte mari. Şi pentru un tanar care primeşte 1.500 de euro, cand se angajeaza, pentru ca ştie sa faca foarte multe lucruri, nu-l mai intereseaza ca nu mai plateşte 16 la suta, ca pentru el oricum sunt foarte multi bani fata de aşteptarile lui de moment. El se intoarce dupa ce işi face o familie, vine sa termine şcoala pentru ca are nevoie de diploma, care sa il scuteasca de impozit, pentru ca banii conteaza şi valoarea banului este alta", a mai spus rectorul UPB.

Mihnea Costoiu a sustinut ca mii de locuri de munca sunt oferite de companii, anual, in UPB.

"Anul trecut, in universitate am avut peste 11.000 de locuri de munca oferite. Anul acesta, pana la 15 martie, numarul de locuri de munca oferite depaşeşte 3.000. Eu ma aştept ca, dupa Polifest, daca traditia se respecta, companiile sa mai ofere inca 3.000-4.000 de locuri de munca. Estimez ca dupa 1 aprilie sa depaşim in total 6.500 de locuri de munca oferite. O sa mai fie locuri de munca oferite de obicei in perioada finalizarii studiilor", a explicat Costoiu.

Rectorul UPB a sustinut ca una dintre explicatiile crizei de ingineri este ca aproximativ 70 la suta dintre locurile finantate de la buget sunt in zona umanista.

"Ieri (miercuri, n.r.) am avut o intalnire cu o mare delegatie a Camerei de Comert Romano-Americane, acelaşi lucru au zis - vrem ingineri din Romania, vrem sa dezvoltam in Romania. Singurul argument major este forta de munca din Romania. British Council, astazi, in universitate, toata lumea sustine forta de munca romaneasca, inginerie şi aşa mai departe. Circa 65-70 la suta dintre locurile finantate in Romania de la bugetul de stat pentru facultati s-au dus in zona umanista. Matematica, fizica, chimie, inginerie, medicina 35-40 la suta de 20 de ani. Şi atunci ne miram ca nu avem suficienti (ingineri, n.r.)", a mai spus rectorul Univeristatii Politehnica din Bucureşti.
 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si