Peste o mie de persoane, intre care Gigi Becali si cativa preoti, la "Marsul pentru viata" din Capitala

Peste o mie de persoane, intre care si preoti, participa, sambata, in Capitala, la "Marsul pentru viata", prin care vor sa atraga atentia asupra numarului tot mai mare de avorturi, manifestantii plecand, la ora transmiterii acestei stiri, din Parcul Unirii, urmand sa ajunga in Parcul Tineretului. Circulatia este oprita, la ora transmiterii acestei stiri, pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe sensul spre Tineretului.

V.P., sâmbătă 25 martie 2017 , 14:14

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Participantii la manifestatie s-au adunat in jurul orei 12.00 in Parcul Unirii, unde au impartit baloane colorate si pancarte cu mesaje precum "Cu fiecare copil, un inger vine in lume", "Sunt iubire, Sunt pentru viata", "Ajuta mama si copilul, ei depinde de tine", "Femeile merita mai mult decat avortul".

In jurul orei 13.00, participantii au plecat in mars din Parcul Unirii, urmand sa ajunga in Parcul Tineretului.

Intre participanti se numara, ca in fiecare an, si preoti, Biserica Ortotoxa anuntand, de altfel, ca sprijina acest mars, organizat de Asociatia "Studenti pentru viata", iar "participarea clerului si mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevola”.

Unul dintre preotii prezenti la mars, Ionut Ungureanu, de la parohia "Sfantul Grigorie" din Capitala a spus ca a venit "pentru a sustine viata".

"Sunt aici pentru a sustine femeile penteu ca merita tot respectul din lume, pentru Creatia lui Dumnezeu care i-a fost lasata ca acesti copii sa vina la dansul. Avortul este o crima. Nu trebuie sa se intample", a spus o femeie care participa la acest mars.

La manifestatie ia parte si Gigi Becali, care a venit insotit de mai multe persoane imbracate in costume populare, acestea avand steaguri de mari dimensiuni.

"Sunt peste 290 de orase din Romania si din Republica Moldova in care se organizeaza acest mars. Mesajul pe care noi vrem sa il transmitem este necesitatea sprijinului si solidaritatii pentru femeile aflate in criza de sarcina. Este vorba de acele femei care, desi se bucura foarte mult in momentul in care afla ca sunt insarcinate, cand dau vestea partenerului si familiei se confrunta cu reactii negative, presiuni si uneori chiar cu situatia in care sunt fortate sa faca avort. Consideram ca unei societati civilizate trebuie sa ii pese mult mai mult de problemele  cu care se confrunta aceste femei. si dorim sa ne manifestam sprijinul, sustinerea pentru ele. in mod clar dorim sa precizam ca nu militam pentru interzicerea avortului, nu acesta este scopul marsului", a declarat, pentru News.ro, Alexandra Nadane, presedinta Asociatiei "Studenti pentru Viata", care organizeaza acest mars.

Tema "Marsului pentru viata" - aflat la cea de-a saptea editie - este "Ajuta mama si copilul! Ei depind de tine”, organizatorii spunand ca Romania ocupa locul al doilea in statistica numarului de avorturi: 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar in spitalele de stat, in perioada 1958 - iunie 2016, fata de o  populatie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

Potrivit organizatorilor, la finalul marsului, in Parcul Tineretului va avea loc si un concert, sustinut de formatiile Coco si Schimbul 3, precum si de artistii Dragos Badoi si Maria Coman.
 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si