Pianistul Cecil Taylor a murit la varsta de 89 de ani!

Pianistul Cecil Taylor a murit la varsta de 89 de ani!

Pianistul american Cecil Taylor, recunoscut ca unul dintre cei mai mari creatori moderni de jazz, a murit la varsta de 89 de ani, a anuntat vineri reprezentantul sau, citat de AFP.

Cecil Taylor a murit joi seara, in locuinta din Brooklyn, a precizat reprezentantul sau legal Adam Wilner, fara a specifica cauza decesului. 
 
Taylor a surprins in 1956 cu primul album "Jazz Advance", in care a interpretat acorduri ostentativ discordante. 
 
Impreuna cu saxofonistul Ornette Coleman, cu care a colaborat, Cecil Taylor deschide calea catre free-jazz, miscare nascuta al finalul anilor 1950, care a eliberat improvizatiile de constrangerile armonice. 
 
"O parte din ceea ce reprezinta aceasta muzica nu este in mod precis delimitata. Ea este magie si spirit", i-a spus Taylor criticului de jazz Nat Hentoff.
 
Contrar legendarului Coleman, mort in 2015, Taylor a fost un muzician uneori controversat, unii fiind greu convinsi de acordurile sale brutale, aproape salbatice. 
 
Unul dintre fanii sai a fost fostul presedinte american Jimmy Carter, care l-a invitat in 1978 sa cante la Casa Alba in cadrul unui festival de jazz.
Recitalul sau a durat cinci minute. "Nu am vazut niciodata pe nimeni care sa cante astfel la pian", i-a spus atunci Carter, strangandu-i mana. 
 
Cecil Taylor a studiat pianul clasic la New York College of Music, mai tarziu la New England Conservatory din Boston, incurajat de mama sa, care era muzician si dansatoare, dar si-a gasit vocatia frecventand cluburile de jazz din Harlem.

Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri