Picior carbonizat al unui bărbat, găsit într-o localitate din judeţul Constanţa
Piciorul carbonizat al unui bărbat a fost găsit, luni, într-o localitate din judeţul Constanţa, iar poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate în acest caz.

In articol:
UPDATE: Poliţiştii şi procurorii constănţeni au găsit, luni, în curtea unei case din Istria, întreg trupul bărbatului din care iniţial se găsise doar un picior carbonizat. Anchetatorii au stabilit că victima a fost ucisă şi apoi incendiată, principalul suspect fiind un bărbat de 62 de ani.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţiştii şi procurorii au continuat cercetările, luni, după ce piciorul unui bărbat fusese găsit carbonizat în localitatea Istria, reuşind să găsească apoi şi trupul
victimei.În urma cercetărilor au stabilit că, la sfârşitul săptămânii trecute, între bărbatul mort, în vârstă de 49, şi agresorul său, de 62 de ani, a izbucnit un conflict pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
La un moment dat, bărbatul de 62 de ani ar fi luat un topor cu care l-a ucis pe celălalt. Iniţial, el a dat foc cadavrului, iar apoi l-a îngripat în curtea casei.
Totuşi, trupul neînsufleţit a fost găsit de nişte câini, iar aceştia ar fi rupt o bucată de picior. Aceasta a fost găsită luni de un localnic care a anunţat autorităţile.
Anchetatorii continuă investigaţiile pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut faptele.
Știrea inițială
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţil, luni, de faptul că în localitatea Istria a fost găsit o bucată dintr-un corp uman.
Astfel, oamenii legii deplasaţi la faţa locului au stabilit că este vorba de un picior al unui bărbat, acesta fiind carbonizat. Bucata respectivă a fost preluată de specialişti pentru a fi examinată, scriu cei de la News. "La data de 10 decembrie, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi asupra faptului că pe raza localităţii Istria din judeţul Constanţa, a fost găsit un picior uman, carbonizat", au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa.
Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările pentru a afla identitatea victimei şi pentru a stabili cum s-au petrecut evenimentele.





