PNL, decizie crucială în privința viitorului premier. "Nu are nimeni curaj să propună un premier de la PSD"

PNL va lua marți seara decizia finală pentru funcția de prim-ministru, după ce șeful liberalilor Florin Cîțu a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis, iar noua rundă de negocieri, pe programul de guvernare, cu PSD și UDMR se apropie de final.

Liberalii urmează să ia o decizie finală cu privire la propunerea de premier în ședința Biroului Politic Național al partidului de marți seară, de la ora 19.00. Potrivit surselor politice citate de presa centrală, președintele Klaus Iohannis i-ar fi transmis lui Cîțu să vină la Cotroceni când va exista consens între PNL, PSD și UDMR pe numele viitorului prim-ministru.

Citeste si: Lockdown-ul pentru nevaccinați se extinde. O altă țară vrea să adopte modelul din Austria

Premier prin rotativă de la PNL și PSD. Dar cine va fi primul?

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat luni seara că varianta rotativei premierilor la guvernare între social-democraţi şi liberali nu a fost trecută prin forurile statuare ale PNL, iar subiectul ar trebui discutat şi cu preşedintele Iohannis.

"Nu s-a pus problema, în cadrul negocierilor, ca PNL să cedeze poziţia de premier. Primul lucru pe care va trebui este să punem în discuţie acest scenariu al rotativei, pe care Biroul Permanent Naţional să-l voteze sau nu. În cazul în care se opun (liberalii- n.r.) rotativei, înseamnă ieşirea, practic, din negocieri cu PSD", a spus al doilea om din PNL.

Citeste si: PSD, mutare de ultimă oră în negocierile cu PNL pentru formarea noului guvern

Legat de scenariul ca primul premier din rotație să vină de la PSD, Rareș Bogdan spune că, indiferent de numele acestuia, nu crede că vreun lider al PNL, de la preşedintele partidului la altcineva, "are măcar curajul să intre în BPN şi să propună aşa ceva".

Marcel Ciolacu: Sper să terminăm azi programul de guvernare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că în negocierile cu PNL și UDMR nu i s-a propus să preia funcția de premier și că variantele de prim-ministru vor fi discutate după ce se finalizează programul de guvernare.

„La ora 13:00 avem o întâlnire la Parlament cu PNL și cu UDMR și minoritățile să continuăm programul de guvernare.

Astăzi sper ca împreună cu ceilalți să terminăm programul de guvernare”, a afirmat Marcel Ciolacu, la intrarea în sediul PSD.

Acesta a spus că nu i s-a propus, în discuțiile cu partenerii, să preia funcția de premier. „Nu, n-am avut această discuție”.

Citeste si: Dezacord între PNL și PSD pe certificatul COVID pentru angajați. Ce spune Florin Cîțu

Dacă PNL dă premierul, atunci PSD cere Ministerul de Finanțe

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat că social-democraţii doresc Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor în cazul în care nu vor avea premierul în coaliția cu PNL și UDMR, potrivit News.ro.

“Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege.

La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului şi nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească şi chiar funcţionează când se fac coaliţii sau alianţe”, a declarat Vasile Dîncu, luni seara, la Profit News.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...