Conform Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), polițiștii se pregătesc de protestul care va avea loc între orele 10:00-12:00.

"Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.(...). Drepturile poliţiştilor, personalului contractual şi cadrelor militare în rezervă/retragere (pensionarilor MAI) sunt în continuare sfidate de către factorii politici şi guvernamentali decizionali, fapt pentru care începem seria protestelor în stradă.

Am încercat diverse forme de negociere: le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe şi şedinţe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliţie, cu preşedinţii Camerelor parlamentare şi cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniştrii MAI şi ai altor ministere decizionale, dar revendicările noastre legitime şi soluţiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alţii", se precizeazî în comunicat.

Citeste si: Durerea mamei românce ale cărei fiice au fost ucise tren în Italia: „Multe întrebări vor rămâne fără răspuns”

Potrivit sursei citate, printre principalele revendicări ale oamenilor legii se numără aplicarea Legii-cadru a salarizării nr.153/2017- Anexele VI şi VIII (referitoare la militari, poliţişti şi personal contractual), anexe care privesc in integrum familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.

"În fapt, legea a fost şuntată, în ultimii ani, prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, care ne-au sfidat tuturor drepturile/interesele economice, sociale şi profesionale", susţin sindicaliştii.

Ce vor sindicaliștii din Poliție

Pe lista de revendicări ale sindicaliștilor se mai află acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare (subiectivă) a ordonatorilor de credite. Conform sindicaliştilor, un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, având drept scop eficientizarea Poliţiei judiciare, care "este aplicat discreţionar în MAI, la nivel minimal, deşi Legea-cadru nr. 153/2017 îi dă dreptul ministrului să ridice cuantumul acestuia la 25%".

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: IMAGINILE ANULUI: Ramona Gabor sare în brațele Irinei Columbeanu! Sora Monicăi a aterizat la București, iar nepoata a așteptat-o la aeroport!- wowbiz.ro

Citeste si: Vor fi construite trei pasaje rutiere între Sinaia și Azuga, pentru fluidizarea traficului. Ce a transmis Ministrul Transportului, Sorin Grindeanu

De asemenea, oamenii legii mai cer actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat- conform Legii nr. 223/2015- acestea fiind şi ele "îngheţate" în ultimii ani, tot prin OUG, "ba chiar supraimpozitate de către Guvern, în mod discreţionar, începând cu 2022",  notează Agerpres. 

Citeste si: Trei băcăuani, prinşi în timp ce făceau trafic de droguri de mare risc

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si