Poliţistul sinucigaş, care şi-a ucis băieţelul, era fericit în urmă cu câteva luni! Imagini din ultima vacanţă a familiei

Marius Franţescu, un polţist din Piteşti şi-a omorât băieţelul apoi s-a sinucis. S-a întâmplat sâmbătă, la câteva zile după ce poliţistul divorţase de soţia lui, tot poliţistă.

Author: C.L. Monday 05 November 2018 , 09:41

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

 

Despărţirea lui Marius Franţescu de Alina, soţia sa de ani buni, cu care formase o familie frumoasă şi fericită, aşa cum credeau apropiaţii, a fost un şoc pentru mulţi. În vară, Marius Franţescu, cu soţia şi băieţelul lor de trei ani, au fost în vacanţă la mare.

Iar pozele din respectiva vacanţă arată o familie fericită, nimic parcă nu prevestea nenorocirea. În imagini, toţi trei zâmbesc fericiţi.

De altfel, Marius credea că are tot ce şi-a dorit alături de Alina. Când au aflat că vor deveni părinţi, cei doi şi-au cumpărat şi prima lor casă împreună. Erau polţişti amândoi, şi conform declaraţiilor de avere făcute publice, nu aveau averi, aşa că au făcut în 2014 un credit ”Prima casă”, cu care şi-au cumpărat apartamentul la care visau.

În urmă cu o săptămână însă, cei doi au pus capăt căsniciei. Au făcut-o într-un mod civilizat, dacă e să luăm în calcul că au divorţat la notar şi că au decis să-şi împartă custodia băieţelului lor, Luca.

Sâmbătă, Luca era în grija tatălui său, când Alina a venit să-l ia şi a descoperit tragedia.

Marius Franţescu îşi împuşcase băieţelul şi apoi se omorâse şi el, cu pistolul din dotare. Motivul, spun apropiaţii, ar fi fost răzbunarea din cauza geloziei. Se pare că Marius Franţescu ar fi aflat că fosta sa soţie are o relaţie cu un alt bărbat, coleg de serviciu.

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alexandru Rafila, anunț important despre certificatul verde în România. Când expiră,... Alexandru Rafila, anunț important despre certificatul verde în România. Când expiră, dacă nu ai doza booster
spotmedia.ro
Cazul incredibil și străvechi al unui italian care și-a înlocuit mâna amputată cu un... Cazul incredibil și străvechi al unui italian care și-a înlocuit mâna amputată cu un cuțit. A trăit așa mult și bine
spotmedia.ro
În premieră, un calmar a fost găsit la o adâncime record, unde presiunea e de 600 de... În premieră, un calmar a fost găsit la o adâncime record, unde presiunea e de 600 de ori mai mare decât la suprafață
b1.ro
Rusia a cerut oficial retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, ca parte din... Rusia a cerut oficial retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, ca parte din așa-zisele „garanții de securitate” pe care le solicită Occidentului
ziareonline.ro
Imaginile cu momentul în care Anamaria Prodan i-a dat un pumn lui Dan Alexa stârneau un... Imaginile cu momentul în care Anamaria Prodan i-a dat un pumn lui Dan Alexa stârneau un val de reacții. Mulți s-au gândit că între ei ar fi o relație amoroasă, dar acum a ieșit la iveală adevărul. În plin scandal de divorț cu Reghe, impresara dă cărțile pe față: „Eu sunt…„
infoactual.ro
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea... Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea este mai importantă acum
evz.ro
Doliu fără margini! A murit vocea de aur. Toată planeta a ascultat-o Doliu fără margini! A murit vocea de aur. Toată planeta a ascultat-o
doctorulzilei.ro
Valeriu Gheorghiță, anunț de ultimă oră despre ridicarea restricțiilor în plin val... Valeriu Gheorghiță, anunț de ultimă oră despre ridicarea restricțiilor în plin val pandemic
romaniatv.net
Rafila: Certificatul verde expiră la 1 februarie pentru cei care nu şi-au făcut doza... Rafila: Certificatul verde expiră la 1 februarie pentru cei care nu şi-au făcut doza booster
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si