VIDEO - Postul Crăciunului vine cu reduceri. Comercianții din piața Obor au scăzut prețurile la legume/fructe

A început postul Crăciunului iar obiceiurile alimentare ale credincioșilor încep să se schimbe. În următoarele 40 de zile carnea, ouăle și laptele sunt restricționate la consum. În schimb, s-a dat undă verde pentru orice fel de legumă ori fruct, iar gospodinele își fac deja aprovizionarea din piețe. Am mers și noi în cea mai mare zonă agroalimentară din Capitală să luam pulsul și să vedem cât mai costă coșul săptămânal de cumpărături, în post.

Dana Luțu, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații:

Comercianții din piața Obor au scăzut prețurile la legume/fructe

„Am făcut turul pieței Obor și am constatat că aproape toți comercianții sunt dispuși să facă reduceri pentru românii care vor să țină postul Crăciunul chiar dacă nu cumpără cantități foarte mari. Aprovizionarea pentru o săptămână se încadrează între suma de 100-120 de lei.

Ca să vă faceți o idee o să vă spun că în acest coș am cartofi care costă 4 lei kilogramul, castraveți 15 lei kilogramul, dovlecei undeva la 10 lei kilogramul, vinetele 5 lei kilogramul, iar roșiile 15 lei kilogramul. Pentru aprovizionarea de săptămână să spun că suma se ridică la 70-75 de lei. Alături de mine este doamna Geanina care ne va spune ce preferă românii atunci când vin în piață.”

Geanina: „Loboda este la mare căutare, pentru că este preferată la ciorbă, spanacul, salată verde. Dar loboda este preferata tuturor, având în vedere că este sezonul rece și merge cu borșul acru.”

Dana Luțu, reporter Kanal D:  „Vorbeam de reduceri și am văzut că toți comercianții sunt dispuși să ofere reduceri. La cât lăsați?”

Geanina: „Lăsăm cât să fie convenabil pentru clienți, dar și pentru noi. De exemplu, legătura de lobodă este 2 lei, salata 5 lei, dar se poate și mai ieftin.”  


Reporter

Lucrez în presa scrisă și în televiune de la vârstă de 18 ani. Mereu am căutat să mă documentez și să mă perfecționez. Am studiat jurnalismul și am căutat să fiu mereu la curent cu noutățile în domeniu.

Iubesc să împărtășesc din experinta mea de jurnalist, să descopăr locuri și povești de viață inedite. Pasiunile mele sunt călătoriile, muzica și formarea profesională a altor persoane.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri