Povestea plină de mister a unei fetițe de 8 ani. „Se holba noaptea la noi, am văzut-o cum a pus chimicale în cafea, a zis că încearcă să mă otrăvească”

O femeie din Statele Unite ale Americii susține faptul că a înfiat o fetiță de opt ani, care este de fapt o tânără de 22 de ani. Fetiță a fost adusă din Ucraina și își amenință mama adoptivă cu uciderea familiei.

G.B., miercuri 25 septembrie 2019 , 16:47

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Kristine Barnett, în vârstă de 45 de ani, a suspectat faptul că fetița nu este o simplă orfană inocentă încă din anul 2010, când a avut loc adopția. Aceasta consideră că Natalia este o tânără de 22 de ani, care suferă de nanism, arată a1.ro.

„Se holba noaptea la noi, am văzut-o cum a pus chimicale în cafea, a zis că încearcă să mă otrăvească”

Faptele fetiței sunt de-a dreptul înfricoșătoare, a încercat să-și otrăvească mama, a împins-o într-un gard electric, a amenințat-o că îi va ucide familia în somn. Ba mai mult, a pus sânge pe toate oglinzile din casă și a încercat să se arunce în fața unei mașini aflate în mișcare.

Povestea plină de mister a unei fetițe de 8 ani. „Se holba noaptea la noi, am văzut-o cum a pus chimicale în cafea, a zis că încearcă să mă otrăvească”

Citeste si: Povestea șocantă a unei fetițe de 13 ani. Ce a aflat bunica ei despre ea

Kristine și soțul ei riscă pedeapsa cu închisoarea, fiind acuzați de neglijență, după ce au lăsat-o pe Natalia să locuiasă singură într-un apartament închiriat. în timp ce ei s-au mutat în Canada. Aceștia sunt acuzați și pentru faptul că au renunțat să o mai ajute pe tânără, iar aceasta a rămas în urmă cu plata chiriei.

„Sunt profund afectată de aceste acuzaţii şi subliniez că sunt false”, a spus femeia pe rețelele sociale.

Povestea plină de mister a unei fetițe de 8 ani. „Se holba noaptea la noi, am văzut-o cum a pus chimicale în cafea, a zis că încearcă să mă otrăvească”

Natalia ar fi ajuns în Statele Unite ale Americii tocmai din Ucraina în 2008, printr-un program de adopţii. Prima acomodare nu a funcţionat, din motive necunoscute şi în mai 2010 - aceasta a ajuns la familia Barnett, care are şi alţi copii adoptaţi în grijă.

Celor doi părinţi li s-a spus că Natalia are şase ani, dar suferă de probleme medicale. Însă, Natalia avea ciclu menstrual, folosea un limbaj de adulți și prefera să iasă cu adolescenți.

Fetița nu avea 8 ani, ci 14 ani

În urma unui test s-a confirmat faptul că Natalia are vârsta de 14 ani. După descoperire comportamentul fetei s-a schimbat radical și a atacat un băiețel.

„A făcut afirmaţii şi a desenat imagini în care ameninţă că ne omoară, că ne înveleşte în pături şi ne aruncă în grădină. Se holba noaptea la noi. Am văzut-o cum a pus chimicale, clor, soluţie de curăţat geamuri în cafea şi am întrebat-o ce face acolo.A zis că încearcă să mă otrăvească”, a povestit Kristine.

Citeste si: Pedofilul olandez: ”Mi-ai dat block pe Facebook și urmează să mori”! Piesa bizară compusă de Joop pe vremea când făcea pe DJ-ul

Natalia a fost internată într-o unitate de psihiatrie, iar părinții au cerut ca certificatul acesteia să fie modificat, astfel încât fata să fie considerată un adult. În iunie 2012, un judecător din Indiana a fost de acord ca vârsta ei să fie modificată de la 8 la 22 de ani, în documentele oficiale.

Povestea plină de mister a unei fetițe de 8 ani. „Se holba noaptea la noi, am văzut-o cum a pus chimicale în cafea, a zis că încearcă să mă otrăvească”

În momentul în care Natalia a ieşit din spital, în august 2012, familia Barnett nu a mai dorit-o şi i-a închiriat un apartament. Urmând ca în iulie 2018 să se mute în Canada.

Citeste si: Detalii halucinante despre comportamentul pedofilului olandez în România! Motivul șocant pentru care s-a mutat din apartamentul din Chitila în ultimul moment

Cei doi soți nu au considerat că au făcut un lucru ilegal, considerând-o pe Natalia un adult, însă autoritățile sunt de altă părere. După cinci ani de anchete, Michael şi Kristine au fost puşi sub acuzare pentru două fapte de „neglijenţă în cazul unei persoane dependente”.

 

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si