VIDEO Povestea tragică a unei copile de 11 ani. Drama pe care o trăiește la 8 ani după ce a fost adoptată. Medicii s-au speriat când au văzut cum a ajuns micuța la spital

Fetița de 11 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Baia Mare. Micuța prezenta semne de malnutriție.

În momentul în care a ajuns la Spitalul „Constantin Opriş” din Baia Mare, fetița de 11 ani cântărea mai puțin de 20 de kilograme, mult sub greutatea normală pentru un copil de această vârstă. De asemenea, pe corpul acesteia se vedeau și posibile semne de abuz.

Alertați de starea copilei, reprezentanții unității medicale au anunțat pe 27 octombrie, potrivit procedurilor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș.

Citește și: Marian Godină sare în apărarea jandarmului care l-a amendat pe organizatorul marșului Colectiv. Ce spune despre șeful Jandarmeriei: „Și-a cerut scuze fără ca măcar să afle de la firul ierbii ce a fost acolo”

Autoritățile au preluat cazul fetiței de 11 ani

DGASPC Maramureș și autoritățile judiciare din județ au demarat anchete în urma sesizării în cazul fetiței înfiate cu opt ani în urmă.

„Noi am intervenit, am mers la spital, am stat de vorbă şi cu mama fetiţei. Am cerut ordin de protecţie, care a fost respins, asta e altă poveste, am comunicat Poliţiei şi aşteptăm ca fiecare instituţie să îşi facă treaba. Copilul trebuie să se pună pe picioare din punct de vedere medical, o vom lua dacă situaţia o va impune. Sigur că sunt probleme din moment ce am anunţat Poliţia, am constatat că lucrurile nu sunt în regulă ”, a declarat directorul DGASPC Maramureş, Silviu Ungur, pentru news.ro.

Directorul instituției a mai precizat că DGASPC o să vină cu o nouă solicitare pentru eliberarea unui ordin de protecție pentru minor. Sursa citată a precizat că fata a fost adoptată atunci când avea 3 ani. Fata rămâne internată în spital pentru îngrijiri, iar la nivelul DGASPC se realizează un raport cu privire la situația copilei. Cazul a fost preluat și de către Parchetul de pe lângă tribunalul Maramureș.

Citește și: Doliu în fotbalul românesc! Constantin Zamfir, fostul jucător de la Steaua, s-a stins la 74 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri