Povestea tragică a unui preot din județul Dolj. Cei doi fii ai săi au murit pe rând iar el și-a pierdut viața în ziua înmormântării soției
O întreagă comunitate din județul Dolj este în doliu. Locuitorii își jelesc preotul care ar fi murit ,,de prea multă durere”, în ziua în care și-a înmormântat soția. In decursul a doi ani, preotul Nicolae Mustață și-a înmormântat doi fii, care au pierdut lupta cu cancerul. Acesta nu ar mai fi suportat durerea și s-a stins din viață în ziua în care își înmormânta soția.
Părintele Nicolae Mustață slujea în biserica din satul Radomir, județul Dolj, de mai bine de 50 de ani. Acesta era foarte iubit de enoriași. Vestea că părintele Nicolae s-a stins din viață în ziua în care trebuia să fie înmormântată preoteasa i-a șocat pe locuitorii din Radomir.
Doi dintre copii preotului au murit răpuși de cancer
Sătenii povestesc îndurerați că preotul trecuse de-alungul ultimilor doi ani prin numeroase încercări. Anul trecut, unul dintre fii părintelui a murit răpus de cancer. La începutul anului acesta, cel de al doilea fiu și-a pierdut viața în lupta cu aceași boală.
„Cei doi băieţi care i-au murit erau profesori de matematică şi de sport.
Citeste si: Calendar ortodox decembrie 2021. Care sunt cele mai importante sărbători din ultima lună a anului
Locuitorii sunt îndurerați de pierderea preotului
Enoriașii din satul Radomir sunt marcați de tragedia famiiliei preotului. Aceștia și-au exprimat regretele prin mai multe mesaje de condoleanțe: „Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Un Preot adevărat, un OM în adevăratul sens al cuvântului, cu suflet frumos și caracter minunat. Drum lin spre îngeri, părinte! “, este mesajul unuia dintre locuitorii satului doljean.
„A fost un preot care a înțeles toate necazurile și suferințele enoriașilor sai. A fost greu încercat prin trecerea în neființă a celor 2 fii și a soției. Durerea mare i-a curmat viata. Drum bun Parinte Mustață! Drum BUN Doamna preoteasa. Dumnezeu sa va odihnească în pace alături de cei doi fii plecati prea devreme pe drumul de unde nu se întoarce nimeni. Dumnezeu sa va odihnească pe toti în pace! Veșnica pomenire”, a scris un alt enoriaș.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.