Prefectul Capitalei cere schimbarea procedurii Distrigaz după explozia din Rahova.
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, critică modul în care compania Distrigaz gestionează sesizările primite de la locuitori cu privire la mirosurile suspecte de gaze.
Prefectul Capitalei critică dur Distrigaz după explozia din Rahova
Oficialul consideră că actuala procedură, care presupune oprirea alimentării și aplicarea unui sigiliu fără verificări suplimentare, este „oarecum greșită” și că întreg procesul trebuie reevaluat. Declarațiile prefectului vin în contextul tragediei din Rahova, unde o explozie puternică a ucis trei persoane, iar locatarii reclamaseră anterior un miros intens de gaze. „Procedura știți care este – mai întâi opresc gazele, apoi se sigilează, iar mai departe ar trebui să verifice firme autorizate. Îmi dau și eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situații.
Prefectul a adăugat că urmează să aibă o discuție directă cu reprezentanții Distrigaz, după ce a cerut controale la conductele de gaze din Capitală. „Nu am vorbit încă cu oficialii Distrigaz, dar urmează să fac acest lucru. Momentan, focusul este pe zona respectivă, știu că Distrigaz a realizat și probe de presiune în branșamentele respective. Important este să se dea drumul la gaz și la blocurile din acea zonă și se lucrează în acest sens. Din cele 1.700 de persoane, vreo 10% nu au reviziile făcute. Deci urmează să se întâmple toate aceste lucruri”, a precizat prefectul.
Andrei Nistor a confirmat că, până în prezent, nu există un raport oficial al INSEMEX care să stabilească motivele exacte ale exploziei din Rahova.
Totodată, Nistor a precizat că reprezentanții INSEMEX nu pot face publice detalii din investigație. „Un astfel de raport durează destul de mult, va fi foarte amănunțit și când va fi finalizat îl voi primi și voi încerca să-l fac public”, a precizat el.
Prefectul Capitalei atrage atenția că problemele legate de instalațiile de gaze nu se limitează la zona Rahova, ci ar putea exista și la alte imobile din București. „Voi avea o discuție cu Distrigaz, o să le cer un raport să înțeleg, din punctul lor de vedere, care este starea astăzi și să vedem unde se impun aceste măsuri și de ce nu le-au luat dacă trebuiau luate. Nu vor fi lăsați ușor, evident, nu încerc să disculp pe cineva, dar nici să acuz pe cineva în același timp”, a declarat Andrei Nistor.
Ce au descoperit oamenii legii în exteriorul blocului
În paralel, ancheta oficială privind explozia este coordonată de Direcția de Investigații Criminale. Chestorul de poliție Cristian Gheorghe a explicat că, în urma cercetărilor, s-a descoperit o fisură pe coloana de transport a gazelor din exteriorul blocului afectat. „A fost ridicată acea bucată de țeavă, precum și cablul electric din proximitatea acesteia. Secțiunile au fost preluate de specialiștii de la INSEMEX și servesc, fără doar și poate, la concluziile expertizei. Lucrurile astea ne dau niște indicii, dar nu putem concluziona cu certitudine că aceasta este cauza 100%”, a declarat Gheorghe.
Potrivit acestuia, experții urmează să stabilească dinamica exactă a exploziei. „Dinamica exploziei înseamnă să stabilim traseul care a generat fluxul de gaze, unde s-au acumulat și ce a declanșat acumularea respectivă. În preziua exploziei, cei de la societatea de energie au avut un deranjament în zonă, dar nu putem afirma cu certitudine legătura directă”, a adăugat el.
Prefectul a precizat și că urmează să fie verificate toate procedurile legate de amplasarea și exploatarea cablurilor de curent din apropierea conductei de gaze. „Obligatoriu verificăm dacă s-au respectat toate procedurile și normativele pe care societățile trebuiau să le ia, atât cele de exploatare, cât și cele de instalare”, a spus Cristian Gheorghe.