Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a reamintit în debutul ședinței de guvern de miercuri una dintre regulile care au fost adoptate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență: acolo unde rata infectării depășește pragul de 3 la mie, masca devine obligatorie peste tot în spațiile publice, nu doar în locurile aglomerate.
În localităţile în care se depăşeşte indicele de infectare de 3 la mia de locuitori, se va propune instituirea obligativităţii portului măştii în toate spaţiile deschise, nu numai în spaţiile aglomerate, a precizat premierul Ludovic Orban în debutul ședinței de guvern de miercuri.
Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de guvern care va prelungi starea de alertă cu 30 de zile în România, în contextul unui nou record de cazuri zilnice de infectare- peste 4000 în ultimele 24 de ore.
"Ieri am avut reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care am hotărât să propunem Guvernului prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile şi să completăm hotărârea de guvern şi cele trei anexe ale hotărârii de guvern privind starea de alertă cu câteva măsuri suplimentare, care au fost prezentate deja după reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a avut loc ieri.
Care sunt județele unde rata de infectare se apropie de 3 la mie
Explozie de noi cazuri de coronavirus în Capitală în ultimele 24 de ore, care duce rata de infectare calculată de Grupul de Comunicare Strategică la un pas de pragul de 3 la mie, prag care, potrivit datelor INSP, era deja depășit de zilele trecute, după o raportare diferită la populația Bucureștiului.
În alte 19 județe situația este alarmantă, rata infectărilor fiind mai mare de 1,5 la mia de locuitori.
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5 sunt următoarele:
- București – 2,82
- Alba – 2,75
- Vâlcea -2,35
- Iași – 2,15
- Bacău – 2,04
- Neamț – 2,10
- Teleorman – 1,97
- Sălaj – 2,03
- Sibiu – 2,01
- Caraș-Severin – 1,71
- Cluj – 1,95
- Brașov – 1,65
- Timiș – 1,65
- Ilfov – 1,52
- Harghita – 1,72
- Prahova – 1,66
- Arad – 1,55
- Dâmbovița – 1,53
- Dolj – 1,59
11 județe cu peste 100 de noi îmbolnăviri în 24 de ore
În 11 județe au fost raportate peste 100 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, situație fără precedent de la debutul pandemiei. Cele mai afectate județe sunt Cluj- 195 și Dolj- 195 de cazuri.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior
un test pozitiv.Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 894 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 de pacienți sunt internați la ATI.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.