Președintele interimar Ilie Bolojan, declarații după summit-ul de la Londra privind apărarea Europei. "E nevoie de garanții de securitate nu doar pentru Ucraina, ci pentru tot Flancul estic"

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat duminică la Summitul liderilor europeni privind Ucraina, organizat de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer. "Trebuie să reînarmăm de urgenţă Europa", a transmis șefa Comisiei Europene.

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a luat parte la discuțiile privind securitatea continentului european și ajutorul acordat de Europa Ucrainei, în contextul în care administrația Trump a transmis semnalul răcirii relațiilor transatlantice.

Redăm mai jos declarația lui Ilie Bolojan:

"În urmă cu o oră și jumătate s-a încheiat la Londra întâlnirea de coordonare în vederea organizării Consiliului European de săptămâna viitoare, din data de 6 martie, și a unei întâlniri, în data de 7, cu țările care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care își

doresc o abordare a soluției războiului din Ucraina care să dea o pace sigură. În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

În primul rând, până la încheierea focului, deci la realizarea unui armistițiu, menținerea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina.

În al doilea rând, pregătirea țărilor europene pentru ca aceștia să-și asume o povară mai mare pentru pacea în Europa și, în acest sens, se va avea în vedere creșterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare.

De asemenea, s-a convenit că garanțiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea Statelor Unite ale Americii. Aceste garanții de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot Flancul Estic, de la Baltică până la Marea Neagră.

În acest sens, în continuarea Parteneriatului Transatlantic, se va lucra la un plan comun, în așa fel încât garanțiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a țărilor europene, dar și bazându-se

pe un sprijin pe care Statele Unite l-ar putea asigura.

De asemenea, pentru încheierea unui armistițiu și a unei încetări a focului cât mai repede, o reluare a dialogului între Ucraina și Statele Unite ar contribui la închiderea cât mai rapidă a conflictului și la încetarea focului.

Țările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie adoptate decizii în acest sens"- a declarat Ilie Bolojan.

Citește și: Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace

Preşedintele României a purtat discuții atât cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, cât și cu ceilalți președinți și șefi de Guverne prezenți la Londra- inclusiv premierul Canadei, Justin Trudeau, șeful NATO, Mark Rutte, sau șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  

Premierul britanic Keir Starmer a declarat, după summitul de la Londra, că orice nou acord de sprijinire a Ucrainei trebuie să fie susţinut prin forţă şi că fiecare naţiune trebuie să contribuie în cel mai bun mod posibil. El a precizat că liderii de la summit au convenit asupra a patru paşi importanţi, relatează BBC.

Cei patru paşi sunt următorii:

  • Menţinerea ajutorului militar în Ucraina pe durata războiului şi creşterea presiunii economice asupra Rusiei;
  • Orice pace durabilă trebuie să asigure suveranitatea şi securitatea Ucrainei, iar Ucraina trebuie să fie prezentă la masa negocierilor de pace;
  • În cazul unui acord de pace, liderii europeni vor încerca să descurajeze orice invazie viitoare a Rusiei în Ucraina;
  • Va exista o "coaliţie a celor dispuşi" pentru a apăra Ucraina şi a garanta pacea în ţară.

Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut duminică la ora 20:00 (ora României) o declarație de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina de la Londra.

Citește și: Ce țări din Europa se opun majorării cheltuielilor de apărare. "Să discutăm direct cu Putin"

La summit-ul "Securing our Future", au participat șefii de stat și guverne din UK, Germania, Franța, Italia, Polonia, Danemarca, Finlanda, Cehia, Spania, Suedia.

Invitații din afara blocului comunitar au fost Ucraina, Norvegia, Turcia și Canada. Președintele Bolojan s-a întâlnit cu o zi înainte cu șefa Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a asigura și reprezentarea țării vecine în fața puternicilor Europei.

Citește și: Summit crucial la Londra pentru apărarea Europei. Ce decizii iau liderii europeni în sprijinul lui Volodimir Zelenski. "Să reînarmăm rapid Europa!"

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarații după summit-ul de apărare de la Londra

Președintele interimar Ilie Bolojan, la summit-ul de apărare de la Londra

(sursa foto: Presidency.ro)

Mesajul-cheie al summit-ului: "Trebuie să reînarmăm de urgenţă Europa" 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, potrivit The Guardian, că liderii au avut o "discuţie bună şi sinceră”, vorbind despre ceea ce este necesar pentru a pune Ucraina într-o poziţie de forţă.

Șefa UE a afirmat că Ucraina are nevoie de „garanţii de securitate cuprinzătoare”, care să îi susţină poziţiile economice şi militare.

În opinia sa, "trebuie să reînarmăm de urgenţă Europa", iar Comisia va propune un plan în acest sens în cadrul Consiliului European din 6 martie, deoarece, spune ea, "trebuie să acţionăm masiv".

summit londra Ilie Bolojan

Summit de urgență la Londra

(sursa foto: Presidency.ro)


Autor
Îți Recomandăm Și...