Preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de dezvelire a statuii baronului Samuel von Brukenthal în Sibiu

Klaus Iohannis a fost prezent, sâmbătă, la ceremonia de dezvelire a statuii baronului Samuel von Brukenthal în Piaţa Mare din Sibiu, cu ocazia aniversării a 300 de ani de la naşterea acestuia.

Iohannis a precizat că amplasarea monumentului în locul respectiv este "un omagiu adus preţioasei sale moşteniri, o confirmare a convingerii sale că la temelia bunei guvernanţe stau educaţia şi cultura", a declarat președintele. Statuia din bronz are 3 metri înălţime şi cântărește peste 4,5 tone, cu tot cu soclu.

Klaus Iohannis a fost prezent, astăzi, la ceremonia de dezvelire a statuii baronului Samuel von Brukenthal în Sibiu

Astfel, statuia a fost dezvelită în prezența președintelui și a soției sale, Carmen Iohannis, precum și a primarului Sibiului, Astrid Fodor.

Statuia baronului Samuel von Brukenthal este realizată din bronz, în stil baroc, are 3 metri înălţime şi cântărește peste 4,5 tone, împreună cu soclul.

Amplasarea monumentului lui Brukenthal este simetrică faţă de cea a cărturarului român Gheorghe Lazăr, aflată la intrarea în Piaţa Mare dinspre strada Avram Iancu.

Citeste si: Ce mesaj a transmis Klaus Iohannis la comemorarea a 20 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001?

"Locul în care ne aflăm este cea mai bună ilustrare a forţelor care au contribuit la dezvoltarea Sibiului şi a perspectivelor sale. În cel mai amplu spaţiu public al comunităţii, între locurile spiritualităţii şi instituţiile locale, se ridică, de peste 200 de ani, reperele majore ale culturii şi europenităţii noastre: palatul, muzeul, colecţia şi biblioteca lui Samuel von Brukenthal.

Amplasarea aici a unei statui în memoria lui Brukenthal este un omagiu adus preţioasei sale moşteniri, o confirmare a convingerii sale că la temelia bunei guvernanţe stau educaţia şi cultura, forţe care dau posibilitatea participării responsabile a cetăţenilor la construirea propriului viitor. Simbolic, de acum înainte, în această piaţă se întâlnesc fondatorul primului muzeu de pe teritoriul de azi al României, cea mai strălucită personalitate a saşilor transilvăneni, cu ctitorul şcolii româneşti de peste Carpaţi, Gheorghe Lazăr",
a afirmat Președintele, după dezvelirea statuii.

Klaus Iohannis a mai menționat că "educaţia şi cultura mai au un rol esenţial- aşezarea unei societăţi pe temelia solidă dată de un sistem de valori în care performanţa, munca, talentul şi integritatea să aibă un loc de cinste".

Citeste si: Klaus Iohannis, departe de criza politică de la București. Vizită oficială în Elveția

"Aceeaşi misiune o are şi viziunea România Educată, care sunt convins că va însemna reconectarea cu performanţa istorică în domeniul învăţământului, precum şi racordarea cu bunele practici internaţionale, pentru a răspunde provocărilor prezentului, dar şi a viitorului. Cultura, dorinţa de cunoaştere, preţuirea educaţiei sunt pilonii pe care s-au ridicat Sibiul şi multe alte comunităţi, începând cu Mărginimea, aici, în vecinătate, şi încheind cu marile centre universitare care generează prosperitate şi dezvoltare la Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova ori Bucureşti", a

mai adăugat șeful statului.

Citeste si: Klaus Iohannis- ”Vom găsi cele mai potrivite soluții pentru a depăși actuala criză politică”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri