Președintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni

Klaus Iohannis va susţine luni, de la ora 18.00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, transmite Administraţia Prezidenţială. Declaraţiile Președintelui Iohannis vin în contextul în care duminică, în Bucureşti, rata de incidenţă a infectărilor a fost 3.02 la mia de locuitori, iar Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni luni, ora 15.00, pentru a lua măsuri, printre care şi trecerea şcolilor în scenariul roşu şi anume învăţământul online.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni la ora 15.00, luni, pentru a dispune în Capitală măsurile prevăzute în hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă, a declarat premierul Ludovic Orban. Şeful Executivului a precizat că activitatea creşterilor şi afterschool-urilor nu va fi afectată de noile restricţii.

Când a fost întrebat despre faptul că prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu nu cunoştea numărul de infectări în Bucureşti şi la nivel naţional nici la 12 ore de la raportarea GCS, şeful Executivului a precizat că va fi făcută o evaluare în privinţa prefectului şi va fi ulterio comunicată decizia. El a mai spus, chestionat dacă e luată în considerare carantinarea unor zone din Bucureşti, că speră să nu ajungem acolo şi trendul infectărilor să scadă.

Citeste si: Bilanț Coronavirus 19 octombrie 2020. Câte noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat

Conferința de presă se va susține, luni, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni

„Alegerile s-au ţinut în toate ţările. Orice zi în care actualul parlament dominat de o majoritate toxică PSD rămâne în funcţiune provoacă grave deservicii ţării”, a sous Orban, referitor la o posibilă amânare a alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

Citeste si: Ludovic Orban: „Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni astăzi pentru a dispune măsurile din hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă”

Premierul a mai fost întrebat despre ce se va întâmpla după cele 14 zile de restricţii, în a 15-a zi, acesta a răspuns: „Se va face evaluarea, din această cauză se instituie pe 14 zile, în cazul în care indicele cade sub 3 la mie, automat se reiau activităţile care au fost restricţionate. Am considerat că trebuie să curgă un interval de 14 zile pentru că toate aceste măsuri să dea efecte pentru stoparea răspândirii virusului”,

a mai adăugat Ludovic Orban.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri