Preţul gazelor din Europa a revenit la nivelul de dinainte de războiul. Care sunt explicațiile specialiștilor
Preţurile de referinţă la gaze naturale din Europa şi-au continuat marţi declinul, coborând la cel mai scăzut nivel înregistrat de la începutul războiului din Ucraina, pe fondul încălzirii vremii şi al semnalelor de la Kremlin că plata în ruble este aşteptată abia în luna următoare, informează Bloomberg, conform Agerpres.
La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au avut marţi dimineaţa un declin chiar şi cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel înregistrat după data de 23 februarie, cu o zi înainte de debutul invadării Ucrainei. Marţi a fost a doua şedinţă consecutivă de scădere a preţurilor, după declinul de 9,2% înregistrat în ziua de 14 aprilie, înaintea vacanţei de Paşte.
Citeste si: Iarna din luna Aprilie. La munte a a nins mai mult decât a făcut-o toată iarna
Piaţa europeană s-a concentrat pe evoluţia livrărilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor, în special după ce luna trecută preşedintele Vladimir Putin a anunţat că ţările ostile vor trebui să plătească în ruble pentru gazele ruseşti.
De ce a scăzut prețul gazelor în Europa
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus luni că "mai este timp" pentru ca Europa să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie, deoarece aceste plăţi ajung la scadenţă undeva în luna mai. Peskov nu a dorit să comenteze dacă există clienţi care au acceptat să plătească în ruble şi au înfiinţat conturile bancare cerute de Putin.
Citeste si: Un bărbat cu permisul suspendat din 2010 a fost prins de două ori beat la volan
În paralel, analiştii de la firma Maxar au prognozat că temperaturile peste medie din sud-est-ul Europei se vor extinde săptămâna viitoare şi spre mijlocul continentului. Aceste evoluţii ar urma să reducă o parte din presiunile asupra cererii de gaze naturale.
"Preţul gazelor naturale a scăzut pe măsură ce fundamentele pe termen scurt s-au relaxat", susţineEdmund Siau, analist şef pentru gaze şi GNL la firma de consultanţă FGE.
Citeste si: Alex a murit într-un grav accident rutier. El se pregătea să devină tată pentru a cincea oară
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.