Prima extragere la Loteria Vaccinării va avea loc astăzi. Ce premii vor fi oferite?

Astăzi se va desfășura prima extragere la Loteria Vaccinării. Mai mult de 500.000 de persoane s-au înscris până vineri, la ora 12:00. Astfel, se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.

Totodată, la Loteria vaccinării se pot înscrie toate persoanele care au schema completă de vaccinare şi au un certificat verde. Vor fi 19 extrageri și un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei.

Încep extragerile la Loteria Vaccinării. Care sunt premiile ce vor fi acordate participanților?

"La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 1- 518.186,

corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 1 octombrie, la orele 12:00. La prima extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei", se precizează în comunicat.

Astfel, rezultatele extragerilor de astăzi vor fi afişate pe site-ul Loteriei Române, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Citeste si: BioNTech a început studiile de fază 2 pentru vaccinul pe bază de ARN mesager împotriva cancerului

Marele premiu oferit în cadrul Loteriei de Vaccinare este în valoare de un milion de lei şi va fi acordat în ultima săptămână dintre cele 14 în care se va desfăşura loteria.

La Loteria de Vaccinare, care se desfăşoară în perioada 3 octombrie- 31 decembrie 2021, se vor acorda 1.139

de premii în valoare totală de 15.000.000 de lei.

Mai exact, vor fi oferite 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10.000 lei şi un premiu mare săptămânal de 100.000 lei), 3 premii lunare (câte un premiu în ultima săptămână a fiecărei luni de 300.000 lei) şi două premii la finalul Loteriei Programului naţional de vaccinare, în luna 3, săptămână 14, respectiv un premiu de 500.000

lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Citeste si: Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut la 41,216 miliarde euro. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone

Conform Loteriei Românie, fiecare participant va avea 4 şanse de câştig: un premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, un premiu de 300.000

lei, un premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare in valoare de 1.000.000 lei.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri