Prima reacție a Elenei Udrea după decizia de extrădare în România. Fostul ministru susține că a fost acuzată pe nedrept

Ce a spus Elena Udrea după ce magistrații bulgari au decis extrădarea ei în România?

Magistrații din Bulgaria au decis ca Elena Udrea să fie extrădată. La ieșirea din sala de judecată, fostul ministru a declarat că „nu există justiție”.

Ieri, 10 iunie, a fost ziua decisivă pentru Elena Udrea. Magistrații din Bulgaria au decis ca aceasta să fie extrădată în România, unde va ispăși pedeapsa pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”.

După deciziile luate, Elena Udrea a subliniat faptul că magistrații din Bulgaria nu au fost lăsați să ia singuri deciziile și s-au făcut mai multe presiuni asupra acestora.

Citeste si: Elena Udrea va fi extrădată

„O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni.

Pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor”,  a declarat Elena Udrea, potrivit  Hotnews.ro.

Modul în care a încercat Elena Udrea să scape de închisoare

Pentru a scăpa de cei șase ani de închisoare, fostul ministru al turismului a făcut ceea ce i-a stat în putință. Aceasta a spus judecătorilor bulgari să respingă extrădarea în România, motivul fiind „ cauza tuturor abuzurilor și încălcărilor de lege”, scrie Libertatea.ro.

„În al doilea rând, am 20 de ani de politică și nu îmi este frică, dar sunt mama unui copil de trei ani și nu pot să iau în calcul că, dacă sunt în stare de așa presiuni

și abuzuri, sunt în stare de orice. Care e miza? Nu știu. Există această realitate a unui proces inegal și împotriva integrității mele fizice, vă rog să respingeți”, a mai declarat Elena Udrea.

În anul 2018, Elena Udrea era condamnată în dosarul „Gala Bute”. Pe 7 aprilie 2022, Elena Udrea a primit șase ani de închisoare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

Imediat după ce sentința a fost dată, fostul ministru a fugit din țară și a fost prinsă în Bulgaria.

Citeste si: VIDEO- BREAKING. Elena Udrea va fi extrădată în România

„Inteleg, domnule Ministru al Justitiei, ca sunteti preocupat de faptul ca unii cetateni romani, abuzati de justitia pe care o pastoriti din 2007 (cu mici intreruperi), isi cauta dreptatea in Europa, deci in tari cu standarde mult mai inalte de justitie decat Romania. 

Dar despre abuzul care mi se intampla mie ce parere aveti, domnule ministru? Cum vi se pare faptul ca stau arestata de 50 de zile intr-o tara europeana, pentru ca am fost condamnata

ilegal, intai de un complet de 3 judecatori care nu era specializat si din care facea parte Florentina Dragomir, care exercita fara drept functia pentru ca nu indeplinea juramantul de credinta, apoi de un complet de 5 judecatori constituit cu incalcarea grava a legii, iar contestatia in anulare in care am cerut rejudecarea dosarului tocmai ca urmare a acestei compuneri a completului, mi-a fost respinsa doar mie dintre toate cazurile similare, incalcandu-se atat decizia 685/2018 a CCR, cat si decizia CJUE din 21.12.2021?”,
a scris Elena Udrea pe Facebook, la sfârșitul lunii mai.

Citeste si: Lovitură după lovitură pentru Traian Băsescu. Ce amendă a primit fostul președinte după accidentul provocat în Capitală

 

 


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Parteneri