Rusia ar fi ocupat integral Lugansk, una dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova le-a anexat ilegal în septembrie 2022.
Vești proaste de pe frontul din Ucraina: forțele Moscovei ar fi ocupat întreaga regiune Lugansk, una dintre cele patru regiuni din Ucraina pe care Rusia le-a anexat ilegal în septembrie 2022.
Informația a fost furnizată luni de Leonid Pasechnik, un oficial numit de Rusia în regiunea Lugansk.
Dacă știrea se confirmă, Lugansk ar fi prima regiune ucraineană ocupată complet de Rusia după mai bine de trei ani de război, informează The Guardian.
Nu a existat încă un comentariu oficial din partea Kievului cu privire la afirmațiile oficialilor ruși.
Lugansk, sub controlul Rusiei?
Într-o declarație adresată postului de televiziune de stat rusesc Canal 1, difuzată luni seară, Pasechnik a declarat că a primit un raport în care se spune că „100%” din regiune se afla acum sub controlul forțelor ruse.
“The territory of the Luhansk People's Republic has been 100% liberated”
— Vladcoin (@runews) July 1, 2025
Pasechnik
Ukraine lost Crimea, now Luhansk pic.twitter.com/yOElbPLrpX
"Putin vrea să distrugă statul ucrainean"
Kremlinul continuă să declare public revendicări teritoriale care depășesc zonele deja ocupate, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) într-un raport publicat ieri.
Potrivit sursei citate, declarațiile Moscovei indică obiectivul de a distruge statul ucrainean și de a subjuga poporul ucrainean.
Luni, 30 iunie, Putin a organizat o întâlnire privind dezvoltarea regiunilor ocupate Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, în timpul căreia s-a referit frecvent la teritoriile ocupate ale Ucrainei drept Donbas și Novorossiya, arată European Pravda .
Consilierul lui Putin, Vladimir Medinski, a reluat afirmația că rușii și ucrainenii sunt „un singur popor” și „vechile teritorii rusești de ambele părți ale Niprului, Novorossiya și Crimeea” sunt „patria istorică” a Rusiei.